Delegațiile Rusiei și Ucrainei se vor întâlni în Belarus pentru a negocia încetarea ostilităților

62244861

Delegaţiile Rusiei şi Ucrainei au confirmat duminica aceasta că se vor întâlni în oraşul belarus Gomel, aproape de frontiera ucraineană, pentru a negocia o posibilă încetare a ostilităţilor, transmite EFE.

UPDATE: Ucraina a confirmat duminica aceasta că va trimite o delegaţie pentru a negocia cu Rusia la frontiera ucraineano-belarusă, într-o regiune situată în apropierea râului Pripiat, în apropierea fostei centrale nucleare de la Cernobîl, după o mediere realizată de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, transmit agenţiile internaţionale de presă, care citează preşedinţia de la Kiev.

Potrivit Reuters, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că delegaţiile rusă şi ucraineană se vor întâlni fără niciun fel de condiţii prealabile.

Ucraina spune că nu există ”condiții prealabile” ale întâlnirii

"Am căzut de acord ca delegaţia ucraineană să se reunească cu cea rusă, fără condiţii prealabile, la frontiera dintre Ucraina şi Belarus, în apropierea râului Pripiat", a informat canalul oficial de Telegram al preşedintelui Zelenski, citat de EFE.

Potrivit consilierului preşedinţiei ruse, Vladimir Medinski, care este şi şeful delegaţiei Moscovei la negocieri, delegaţia rusă face deja deplasarea de la Minsk la Gomel, şi acelaşi lucru îl face şi o delegaţie ucraineană de la Kiev.

Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina, ziua a treia | LIVE UPDATE

Anterior, acelaşi Medinski anunţase că Rusia va aştepta răspunsul Ucrainei cu privire la organizarea de negocieri în oraşul Gomel din Belarus până la orele locale 15:00 (12.00 GMT).

Gomel se află la circa 300 de kilometri sud-est de Minsk şi la 40 de kilometri de frontiera cu Ucraina.

Din delegaţia condusă de Medinski mai fac parte viceministrul afacerilor externe Andrei Rudenko, ambasadorul rus în Belarus, Boris Grizlov, şi şeful comitetului pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Leonid Slutski.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62244851
Putin îi amenință pe ruși că orice ajutor pentru un stat străin în timpul războiului din Ucraina este ”înaltă trădare”

Parchetul general al Rusiei a avertizat duminică cetăţenii că orice ajutor pentru un stat străin în timpul "operaţiunii militare speciale" în Ucraina, ordonată de preşedintele rus, Vladímir Putin, va fi catalogată drept ”înaltă trădare”.  

62144965
Lukașenko spune că Ucraina a declanșat războiul și recunoaște că Belarusul a tras „două, trei rachete” spre teritoriul vecin

Președintele Aleksandr Lukașenko a confirmat că Belarusul a lansat rachete asupra Ucrainei.

62242288
Coreea de Nord susține că SUA sunt "cauza profundă a crizei ucrainene"

SUA sunt "cauza profundă a crizei ucrainene", a afirmat Coreea de Nord în prima sa reacţie oficială după invazia rusă în Ucraina, informează AFP, citată de Agerpres.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.