Prima reacție a Kremlinului în cazul morții lui Alexei Navalnîi. Vestea a ajuns și la Vladimir Putin

×
Publicitate

Kremlinul a oferit, vineri, prima reacție în cazul decesului în detenție al opozantului rus Alexei Navalnîi, principalul critic al președintelui rus Vladimir Putin.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că Serviciul Federal de Sancțiuni (FSIN) este "angajat în toate verificările și anchetele necesare" în legătură cu moartea lui Alexei Navalnîi, adăugând că nu sunt necesare instrucțiuni suplimentare.

Potrivit acestuia, cauza decesului ar trebui să fie clarificată de medici. De asemenea, el a precizat că președintele rus Vladimir Putin (foto articol) a fost informat de moartea lui Navalnîi, precizează agenția de știri Baha.

Răspunzând la întrebarea cine a anunțat moartea lui Navalnîi, Peskov a spus: "Cine a raportat moartea lui Navalnîi? A fost raportată de la Moscova".

„Cauzele morţii urmează să fie stabilite”

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit vineri în închisoarea din regiunea arctică unde efectua o pedeapsă de 19 ani de detenţie, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

''La 16 februarie 2024, în centrul penitenciar nr. 3, deţinutul Navalnîi A.A. s-a simţit rău după o plimbare şi aproape imediat şi-a pierdut conştienţa. (...) Cauzele morţii sunt în curs de a fi stabilite'', a indicat Serviciul penitenciar al regiunii Iamalo-Neneţ într-un comunicat.

Personalul medical a fost chemat, dar nu a reuşit să îl resusciteze pe Navalnîi. "Au fost efectuate toate procedurile de reanimare necesare, dar nu au dat rezultat pozitiv. Medicii urgentişti au constatat decesul pacientului. Cauzele morţii urmează să fie stabilite", precizează acelaşi serviciu.

Activistul în vârstă de 47 de ani ispăşea o pedeapsă pentru "extremism" într-o colonie penitenciară îndepărtată în zona arctică, în condiţii foarte dificile. El a denunţat drept politice numeroasele sale procese, considerându-le o modalitate de a-l pedepsi pentru opoziţia împotriva preşedintelui Vladimir Putin.

Navalnîi a supraviețuit miraculos unei tentative de asasinare

La diversele audieri în procesele sale la care a participat în ultimele luni, Navalnîi părea slăbit şi îmbătrânit. El avea numeroase probleme de sănătate din cauza unei greve a foamei şi a unei otrăviri căreia în 2020 i-a supravieţuit miraculos.

Navalnîi, despre care Kremlinul susţine că lucra pentru CIA-ul american, l-a acuzat pe Putin că a ordonat FSB-ului să-l otrăvească în august 2020 cu substanţa chimică Noviciok. Transferat în Germania după acea otrăvire, opozantul rus a revenit la Moscova în ianuarie 2021, cu toate că era conştient că risca să fie arestat.

Deşi aflat în detenţie de atunci, el transmitea cu regularitate mesaje pe social media, adesea ironice la adresa lui Putin şi administraţiei carcerale şi în care de obicei critica puterea rusă.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62426204
Cum a murit Alexei Navalnîi, conform autorităților ruse. Opozantul era încarcerat în regiunea arctică

Opozantul rus Alexei Navalnîi, a murit în închisoare, anunţă vineri agenţiile ruse de presă, relatează AFP.

62149188
Alexei Navalnîi, liderul opoziției din Rusia, a murit în închisoare. „Cauzele decesului sunt în curs de stabilire”

Alexei Navalnîi, politicianul rus de opoziție și critic al lui Vladimir Putin, a murit într-o colonie penitenciară, potrivit Departamentului Serviciului Federal Penitenciar, citat de presa de stat rusească.

62426194
Compania care va concedia peste 1.600 de angajați. Disponibilizările încep de vineri

Firma americană de echipament sportiv Nike intenţionează să renunţe la aproximativ 2% din forţa sa de muncă la nivel global, ca parte a eforturilor de reducere a costurilor şi de eficientizare a organizării, transmit DPA şi Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.