Prima întâlnire dintre Kamala Harris și Donald Trump după dezbaterea prezidențială. Gestul făcut de cei doi

×
Publicitate

Ecourile primei dezbateri dintre candidații la Casa Albă - Kamala Harris și Donald Trump - s-au făcut auzite în întrega lume.

"Lăsați-l pe Putin în pace", au reacționat oficialii de la Kremlin, după ce numele liderului rus a fost menționat de mai multe ori.

Între timp, în Statele Unite, ambii candidați își revendică victoria în urma confruntării. Dar primele sondaje arată că 63% dintre americanii de rând cred că democrata a câștigat categoric.

Harris a reușit să-l provoace în mod repetat pe fostul președinte, astfel că Trump a lansat un noian de falsuri și teorii ale conspirației.

Inclusiv politicieni republicani influenți consideră că dezbaterea a fost un dezastru pentru Trump.

La câteva ore după prima dezbatere televizată, Kamala Harris și Donald Trump - adversari in cursa pentru Casa Albă - s-au întâlnit din nou.

Cei doi au participat la ceremonia de comemorare a victimelor din atacul terorist de la 11 septembrie. De această dată, și-au strâns mâna cordial.

Între timp, întreaga lume analizează fiecare subiect atins în timpul dezbaterii. Și prestația celor doi politicieni.

Kamala Harris, candidată la președinția SUA: "În primul rând, e important să-i atrag atenția fostului președinte asupra unui aspect: nu candidați împotriva lui Joe Biden! Candidați impotriva mea! Și cred că motivul pentru care Donald Trump spune că ar pune capăt războiului în 24 de ore este că el ar abandona Ucraina.

Eu m-am deplasat pe flancul estic al NATO, în Polonia și în România, și, prin munca pe care eu și alții am depus-o, am mobilizat 50 de țări în sprijinul Ucrainei.

Dacă Donald Trump ar fi fost președinte, Putin ar avea la birou la Kiev acum.

E binecunoscut faptul ca dictatorii si autocratii viseaza sa fiti din nou președinte pentru că știu că vă pot manipula flatându-vă.

Va credeți prietenul unui dictator care v-ar înfuleca la un singur prânz".

Kremlinul susține că americanii se folosesc de Putin în lupta politică internă

Kremlinul a reacționat imediat.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: "Numele Putin este folosit, să spunem așa, ca unul dintre instrumentele luptei politice interne a Statelor Unite. Chiar nu ne place acest lucru și încă sperăm că vor lăsa numele președintelui nostru în pace. Cam asta este tot ce pot să spun. În rest, probabil că ține strict de preocuparea alegătorilor americani, depinde de ei să-și evalueze candidații, nu de noi".

Și oficialii guvernului german au reacționat, după ce Trump a făcut referire la politica energetică a Berlinului.

Donald Trump, candidat la președinția SUA: "Crezi în lucruri în care poporul american nu crede deloc. Crezi în lucruri de genul: 'Nu avem cum să facem extracții prin fracturare hidraulică, nu vom mai utiliza combustibili fosili'. Adică să nu mai facem lucruri care fac această țară puternică, fie că vă place sau nu. Germania a încercat asta și, în decurs de un an, au revenit la construirea de centrale energetice normale. Nu suntem pregătiți pentru asta".

Berlinul a transmis că: "Sistemul energetic al Germaniei este pe deplin operațional, cu peste 50% surse regenerabile. Și închidem – nu construim – centrale nucleare și pe cărbune. De asemenea, nu mâncăm pisici și câini" - se mai arată în postarea ministerului.

Finalul mesajului face referire la o altă afirmație controversată a lui Trump, care susține imigranții din Haiti mănâncă animalele de companie ale locuitorilor din Ohio. Până și senatori din tabăra republicană s-au arătați jenați.

Rick Scott, senator: "Vă pot spune că în Florida avem o comunitate haitiană grozavă, sunt oameni minunați, am petrecut mult timp cu ei. Merg la biserici cu haitieni. Ei reprezintă o mare parte a statului nostru și o comunitate minunată".

Trump revendică victoria, dar sondajele îl contrazic

Ambii candidați s-au declarat câștigători ai dezbaterii. Insă Donald Trump a lăsat de înțeles că nu și-ar dori o nouă confruntare, așa cum era programat până la alegeri.

Donald Trump, candidat la președinția SUA: "A fost minunat... Am avut o dezbatere grozavă. Sper că i-a plăcut și ei. Știți cum e? Ca în cazul unui luptător. Dacă are un meci slab, e făcut knockout, pierde, primul lucru pe care îl spune este: 'Vreau o revanșă'. Dar am câștigat dezbaterea, conform sondajelor. Tuturor sondajelor. Asta cred. Vom cere o revanșă? Habar n-am... Ne vom gândi la asta".

Însă jurnalștii, inclusiv cei de la postul pro-republican Fox News, consideră ca Harris s-a impus fără drept de apel în confruntarea cu Trump. Și sondajul realizat de postul CNN arată că, pentru 63% dintre telespectatori, democrata a câștigat categoric dezbaterea.

Femeie: "Puternică și frumoasă, așteptăm cu nerăbdare să fie președintele nostru".

Bărbat: "Chiar mă gândeam la asta în timp ce veneam încoace. Cred că Harris a câștigat dezbaterea și a dominat scena. Și mai cred că el (Trump) a părut confuz și obosit".

La atmosfera festivă a contribuit și postarea cântăreței Taylor Swift, care și-a anunțat susținerea pentru Kamala Harris, imediat după sfârșitul dezbaterii. Cea mai populară artistă a momentului a semnat mesajul "Doamna fără copii, cu pisici", aluzie la o declarație controversată a lui JD Vance, candidatul republican la vicepreședinție.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Zelenski a găsit soluția ca să îl forțeze pe Putin să încheie războiul. „Va avea impact psihologic și politic”

Volodimir Zelenski a declarat miercuri că un „planul victoriei” pe care dorește să îl prezinte președintelui american Joe Biden luna aceasta ar avea un impact „psihologic” care ar putea împinge Rusia să pună capăt războiului pe cale diplomatică.

SUA, la un pas de blocaj înainte de alegeri. Donald Trump amenință cu un „shutdown” dacă Congresul nu-i aprobă o propunere

SUA se află la un pas de blocaj cu doar două luni înainte de alegeri. Votul pentru bugetul federal de care depinde finanțarea guvernului federal a fost amânat.

Țara de care depinde victoria Ucrainei asupra Rusiei. Mesajul categoric transmis de Zelenski

"Victoria" Ucrainei în războiul său cu Rusia depinde "în mod esenţial" de sprijinul american, a declarat miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.