Prima inculpare penală în Texas pentru avorturi ilegale. Ce pedeapsă riscă o moașă de 48 de ani

62483474
Shutterstock

O moaşă texană în vârstă de 48 de ani, proprietară a mai multor clinici, a fost arestată şi inculpată cu privire la faptul că a ”efectuat avorturi ilegale” în acest stat situat în sudul SUA în care avortul este aproape în întregime interzis.

María Margarita Rojas riscă până la 20 de ani de închisoare, anunţă marţi autorităţile locale, relatează AFP.

Ea este prima persoană inculpată penal în Texas, unul dintre statele cu cea mai restrictivă legislaţie împotriva avortului, după ce Curtea Supremă americană a anulat garanţia federală a dreptului la avort în 2022.

Biroul procurorului general al Texasului Ken Paxton anunţă într-un comunicat că moaşa texană, ”cunoscută sub numele de Dr Maria”, este urmărită penal cu privire la efectuarea unor avorturi în trei clinici situate la nord-vest de Houston, a căror proprietară este.

Ea „a fost plasată în arest preventiv în comitatul Waller şi a fost inculpată cu privire la practicarea ilegală a avortului şi exercitarea medicinei fără licenţă”, anunţă biroul.

Avortul, interzis și în cazurile de viol sau incest

În Texas, avortul este interzis inclusiv în cazul unei sarcini în urma unui viol sau incest.

Există o singură excepţie, şi anume atunci când viaţa femeiii însărcinate este în pericol, un criteriu definit imprecis, denunţă apărători ai dreptului la avort, ceea ce întârzie preluarea unor cazuri medicale de acet fel.

„Voi face întotdeauna tot ceea ce pot pentru a proteja copiii nenăscuţi” şi ”a apăra legile antiavort în statul nostru”, subliniază, citat în comunicat, procurorul Ken Paxton.

Un medic de la New York, Margaret Carpenter, a fost condamnată la o plata unei amenzi în valoare de 100.000 de dolari în Texas şi este urmărită penal în statul vecin Louisiane, cu privire la faptul că a prescis pilule de avort unor paciente din aceste state.

În state conservatoare cu o legislaţie ultra-restrictivă, femeile care vor să avorteze au doar două opţiuni: să se ducă în alt stat care le autortizează sau să obţină pilule de avort prin corespondenţă.

Reţeaua de clinici a lui María Margarita Rojas, contactată de AFP, nu a răspuns.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Mai urmărită decât meciul! Iubita lui Kylian Mbappe a atras toate privirile la Franța – Anglia
GALERIE FOTO | Mai urmărită decât meciul! Iubita lui Kylian Mbappe a atras toate privirile la Franța – Anglia
Citește și...
Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă cu mai bine de patru ani.

Incendiile de vegetație fac ravagii în Spania. Peste 28.000 de hectare au fost mistuite de flăcări în două regiuni

Un incendiu de vegetație izbucnit joi, la circa 100 de kilometri nord de Madrid, s-a intensificat, mistuind peste 12.000 de hectare și determinând evacuarea a sute de persoane, au anunțat duminică autoritățile locale, citate de AFP.

Un copil de doar 9 ani a intrat în Cartea Recordurilor după ce și-a deschis propriul muzeu. „Sunt pasionat de dinozauri”

Un copil de doar 9 ani din SUA a intrat în Cartea Recordurilor după ce și-a deschis propriul muzeu de istorie naturală. Băiatul a devenit cel mai tânăr curator de muzeu din lume, datorită pasiunii sale pentru dinozauri și fosile.

Recomandări
Alertă în județul Tulcea. Populația avertizată cu un mesaj RO-ALERT, după ce radarul MAPN a detectat ”o țintă aeriană”

Ministerul Apărării Naţionale a anunțat, duminică, faptul că sistemul său de supraveghere radar a detectat în ziua de 19 iulie, ora 13.19, ”o țintă aeriană la o distanță de aproximativ 15 km est de localitatea Vâlcove, Ucraina”.

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă cu mai bine de patru ani.

Rupere de nori în stațiunea Bușteni. Viitura a măturat tot în cale și a blocat circulația pe DN1. VIDEO

O rupere de nori în Munții Bucegi a provocat viituri care au inundat DN1 în Bușteni. Pârâul Jepi a ieșit din matcă, iar torenții au adus bușteni, pietre și nisip pe șosea.