Prim-ministrul Groenlandei: Statele Unite nu vor obţine insula. Ne hotărâm propriul viitor

62531818
Facebook

SUA nu vor obţine Groenlanda, a afirmat noul prim-ministru Jens-Frederik Nielsen într-o postare pe Facebook, ca răspuns la declaraţiile preşedintelui american Donald Trump potrivit cărora doreşte să ia sub control acest vast teritoriu arctic.

„Preşedintele Trump spune că Statele Unite obţin Groenlanda. O să fiu clar: Statele Unite nu o vor obţine. Nu aparţinem nimănui altcuiva. Ne hotărâm propriul viitor”, a scris Nielsen, transmite Reuters.

Sâmbătă, Trump a afirmat la postul NBC News că ”absolut” are discuţii reale cu privire la anexarea acestui teritoriu danez semiautonom.

„Vom obţine Groenlanda, 100%”, a declarat preşedintele american, potrivit NBC.

Vineri, în timpul unei vizite la o bază militară americană din nordul Groenlandei, vicepreşedintele JD Vance a acuzat Danemarca de faptul că nu face o treabă bună în a menţine insula în siguranţă, şi a sugerat că SUA ar proteja mai bine această insulă strategic localizată.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62528923
Donald Trump schimbă tonul cu Vladimir Putin și spune că rusul l-a ”enervat” și ”înfuriat”. Amenință cu ”tarife secundare”
Într-un interviu telefonic pentru NBC, Donald Trump a declarat că a fost „foarte furios” și „enervat” după ce Vladimir Putin a criticat credibilitatea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.
62531288
Bilanțul final al victimelor cutremurului de 7,7 din Myanmar ar putea depăși 10.000 de victime. Avertisment sumbru al ONU
Bilanțul final al victimelor după cutremurul de magnitudine 7,7 care a lovit vineri Myanmar și țările învecinate ar putea trece de 10.000, cred experții.  
62526020
Donald Trump ameninţă Iranul cu bombardamente şi tarife secundare dacă nu încheie un nou acord nuclear
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică Iranul cu bombardamente şi tarife secundare dacă acesta nu va ajunge la un acord cu Washingtonul în privinţa programului nuclear, transmite Reuters.