Prezentatorul TV Rolf Harris, fost star al BBC, condamnat pentru pedofilie, a murit la 93 de ani

62350249
Twitter

Australianul Rolf Harris, un fost prezentator vedetă al postului BBC, care a fost condamnat în 2014 pentru agresiuni sexuale comise asupra unor copii, a murit la vârsta de 93 de ani, a anunţat marţi agenţia de presă PA, citată de AFP.

Data decesului nu a fost precizată de PA, care a citat serviciile de stare civilă din Regatul Unit.

Presa britanică a raportat în 2022 că fostul prezentator TV suferea de un cancer.

Rolf Harris, fost campion de nataţie şi comandor al Ordinului Imperiului Britanic, era o personalitate foarte cunoscută în Regatul Unit. El a pictat un portret al reginei Elisabeta a II-a pentru cea de-a 80-a aniversare a suveranei şi a susţinut un recital solo la Palatul Buckingham cu ocazia Jubileului de Diamant al acesteia, celebrat în 2012.

Prezentator până în 1993 al emisiunii de desene animate "Rolf's Cartoon Club", el a înregistrat şi un mesaj video în cadrul unei campanii împotriva pedofiliei, intitulată "Copiii ştiu să spună nu".

Însă Rolf Harris a fost condamnat în 2014 la cinci ani şi nouă luni de închisoare pentru agresiuni sexuale comise între 1968 şi 1986 asupra a patru victime cu vârste cuprinse între opt şi 19 ani. Prezentatorul TV a pledat nevinovat, dar a recunoscut totuşi "o parte de umbră" în comportamentul său.

Condamnarea lui a avut loc într-o perioadă marcată de scandalurile declanşate după cazul Jimmy Savile, la sfârşitul anului 2012.

Jimmy Savile, un alt prezentator vedetă de la BBC, decedat în 2011 la vârsta de 84 de ani şi considerat de Scotland Yard drept "cel mai rău prădător sexual" pe care l-a avut Regatul Unit, acţiona mai ales în spitale pe care le cunoştea foarte bine în urma acţiunilor sale de caritate.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62313493
Profitul Gazprom s-a prăbuşit cu 40% în 2022, plata dividendelor anuale a fost anulată
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat marţi că în 2022 profitul său net a scăzut cu peste 40%, până la 1.266 miliarde ruble (15,77 miliarde dolari), de la 2.093 miliarde ruble în 2021. 
62350216
”Îmi injectez sângele fiului meu adolescent pentru a mă menține tânăr”. Cine este magnatul care a apelat la această soluție
Un tată își injectează sângele fiului său adolescent pentru a nu îmbătrâni. Multimilionarul Bryan Johnson încearcă să încetinească procesul de îmbătrânire printr-o serie de transfuzii de sânge bizare, scrie The Sun.
62350214
Japonia va ajuta Ucraina în războiul cu Rusia cu 100 de vehicule militare și 30.000 de truse de mâncare pentru soldați
Japonia va primi militari ucraineni pentru tratament medical și va oferi Ucrainei aproximativ 100 de camioane militare și 30.000 de truse de mâncare pentru soldați.