Preţul petrolului a crescut după ce UE a interzis majoritatea importurilor din Rusia

62253666
StirilePROTV

Cotaţia barilului de ţiţei a crescut, marţi, după ce statele membre UE au ajuns la un acord privind interzicerea majorităţii importurilor de ţiţei din Rusia.

Vezi live text cu ultimele știri referitoare la războiului din Ucraina, ziua 97

Gestul a alimentat îngrijorările referitoare la o perturbare a unei pieţe care este deja supusă la presiuni pe fondul creşterii cererii de combustibil înaintea sezonului vacanţelor estivale, transmite Reuters.

În jurul orei 3:59 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent cu livrare în luna iulie a crescut cu 1,13 dolari, până la 122,80 dolari, cea mai ridicată valoare din ultimele două luni. În ceea ce priveşte contractul cu livrare în luna august, acesta a crescut cu 1,34 dolari, până la 118,94 dolari.

În ceea ce priveşte cotaţia barilului de ţiţei U.S. West Texas Intermediate (WTI), acesta se tranzacţiona la 1118,25 dolari per baril, în creştere cu 3,18 dolari faţă de valoare înregistrată vineri.

Liderii Uniunii Europene au căzut de acord, în principiu, pentru a reduce cu 90% importurile de petrol din Rusia până la finele lui 2022, după ce au reuşit să elimine opoziţia Ungariei faţă de cele mai dure sancţiuni impuse Moscovei de la debutul invadării Ucrainei.

"Cu siguranţă asta va duce la creşterea preţului petrolului, venind în contextul tensiunilor pe partea de aprovizionare. Preţul ţiţeiului se îndreaptă acum spre maximele atinse în luna martie", susţine Tina Teng, analist la CMC Markets, potrivit căreia eliminarea restricţiilor în China este un alt factor care impulsionează preţul petrolului.

În luna martie cotaţia barilului de petrol a atins ce mai ridicat nivel de după 2008, iar de la începutul acestui an şi până în prezent creşterea este de peste 55%.

Autorităţile din Shanghai au anunţat sfârşitul unei carantine de două luni, astfel că începând de miercuri majoritatea locuitorilor din cel mai mare oraş al Chinei vor putea să îşi părăsească locuinţele şi să îşi folosească automobilele.

Pe partea de producţie, marii producător de petrol reuniţi sub umbrela OPEC+ au programată joi o reuniune la care analiştii se aşteaptă să fie decisă păstrarea acordului convenit anul trecut, astfel că în luna iulie producţia de petrol va fi majorată doar cu 432.000 de barili pe zi, ceea ce înseamnă practic o respingere a solicitărilor statelor occidentale pentru o creştere mai rapidă a producţiei de ţiţei, în ideea de a provoca o scădere a preţurilor carburanţilor care au crescut exploziv în ultima perioadă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
GALERIE FOTO Haos pe aeroporturile din Marea Britanie. Cetățenii nu se mai pot întoarce în țară, iar situația se va agrava

Este haos pe aeroporturile din Marea Britanie în ultimele zile. Cozile sunt interminabile, iar experții au avertizat că anulările zborurilor se vor agrava în următoarele zile și săptămâni.

SUA nu vor trimite Ucrainei rachete care pot lovi Rusia. Reacția Ucrainei: Victoria împotriva Rusiei este „puțin probabilă”

Preşedintele Joe Biden a afirmat luni că Statele Unite nu vor trimite Ucrainei sisteme de rachete care pot lovi Rusia, transmite Reuters.

Consiliul European a stabilit un nou sprijin financiar de nouă miliarde de euro pentru reconstrucția Ucrainei

Consiliul European a stabilit un nou sprijin financiar de nouă miliarde de euro pentru Ucraina.

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Răsturnare de situație. Întâlnirea lui Nicușor Dan cu liderii fostei coaliții privind legea salarizării, anulată. SURSE

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și liderii din fosta coaliție cu privire la legea salarizării nu va mai avea loc luni, au precizat surse pentru Știrile PRO TV.

Bogdan Ivan: „Reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, dar prețurile la pompă au sărit din nou de 10,4 lei”

Fostul ministru al Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, afirmă că reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, însă prețurile la pompă au sărit din nou peste 10,2 - 10,4 lei.