Presupusul autor al atentatului de la Burgas fusese vazut pe aeroportul din Sofia

60594712

Presupusul autor al atentatului din Burgas, soldat cu moartea a cinci turisti israelieni si a soferului bulgar al autobuzului, ar fi fost vazut anterior pe aeroportul din capitala bulgara, Sofia, potrivit unor martori, relateaza site-ul Novinite.com.

Potrivit cotidianului Klassa, un cuplu ar fi declarat ca este dispus sa coopereze pe deplin cu politia, insistand ca l-au vazut pe barbat la aeroportul din Sofia la 10 iulie, intre orele 10.40 si 11.20. Acesta le-ar fi atras atentia intrucat semana foarte mult cu una dintre cunostintele lor.

Barbatul avea parul lung, isi tinea geanta la piept, mai avea un rucsac si purta bermude, ca si presupusl agresor din Burgas. Acesta parea sa se plimbe fara un scop anume si fara a se apropia de vreun oficiu.

Dupa ce au vazut fotografia presupusului agresor, cei doi soti au verificat zborurile si au aflat ca in intervalul respectiv decolau si aterizau mai multe zboruri intre Tel-Aviv si Sofia.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
60598675
Grecia ramane rapid fara bani; rezervele de lichiditati sunt aproape de zero - oficial
Statul elen ramane rapid fara bani, iar fara fonduri de la creditorii internationali nu va mai putea plati salariile, pensiile si ajutoarele sociale, a declarat, marti, secretarul de stat din Ministerul de Finante Christos Staikouras.
60598644
Fabricile de campioni olimpici din China. Pretul platit pentru o medalie de aur la 16 ani. VIDEO
Ye Shiwen, inotatoarea chineza de doar 16 ani, a uimit lumea intreaga cu performanta ei uimitoare de la Jocurile Olimpice 2012 din Londra. A castigat o medalie de aur, in conditiile in care a concurat cu sportivi mult mai experimentati.
60582386
FT: UE ar putea sa arate Romaniei ca democratia nu e negociabila si sa amane aderarea la Schengen
Traian Basescu ar trebui sa reflecteze la ceea ce l-a facut atat de nepopular printre romani, iar in loc sa se amestece in institutii, Guvernul ar trebui sa se concentreze asupra economiei, indeamna FT intr-un editorial publicat in editia online de luni.