Președintele sârb Vučić va participa la parada de 9 mai de la Moscova, în ciuda presiunilor Uniunii Europene

62299960

Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat că nu va renunța la decizia sa de a participa la parada de 9 mai de la Moscova, în ciuda presiunilor Uniunii Europene, scrie presa ucraineană, citând AP.

"În perioada următoare, vom fi sub presiune în ceea ce privește evenimentul de la Moscova la care ne-am anunțat participarea.", a afirmat Vucic.

Oficialii europeni l-au avertizat anterior pe președintele sârb că vizita sa la Moscova pentru sărbătorirea zilei de 9 mai ar putea încălca criteriile pentru potențialii membri ai UE și ar putea afecta negativ ambițiile Serbiei de a adera la blocul comunitar.

Aceștia au declarat că un astfel de gest ar putea fi considerat un simbol al sprijinului Serbiei pentru Vladimir Putin și pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Cu toate acestea, Vučić a confirmat că una dintre unitățile militare sârbe va lua parte la parada din 9 mai din Piața Roșie din Moscova.

De asemenea, el a precizat că aceasta va fi prima participare a Serbiei la organizarea "comună" a paradei.

Vučić a precizat că va merge la Moscova împreună cu prim-ministrul slovac Robert Fico.

La 14 aprilie, Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, a făcut apel la liderii europeni să nu participe la festivitățile militare de la Moscova din 9 mai, ci să demonstreze solidaritate cu Ucraina.

De asemenea, Uniunea Europeană a dat instrucțiuni clare statelor candidate la UE să nu participe la parada din 9 mai de la Moscova și să nu viziteze Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62536086
Vizita premierului Giorgia Meloni la Washington va fi un test pentru rolul Italiei în Europa
Prima întâlnire bilaterală oficială pe care Giorgia Meloni o va avea joi cu președintele american Donald Trump vine într-un moment crucial. 
62504427
Planul Moscovei pentru a aproviziona cu alimente armata rusă. Ar putea declanșa un nou conflict diplomatic cu SUA
Autorităţile ruse lucrează la un plan care prevede că o companie americană confiscată de Kremlin şi plasată sub controlul statului va fi utilizată pentru a aproviziona cu alimente armata rusă.  
62527366
UE a renunţat la planul care viza sancţiuni pentru importurile de gaze lichefiate ruseşti
Oficialii europeni au renunţat la ideea de a include o interzicere a importurilor de gaze lichefiate ruseşti în următoarele lor pachete de sancţiuni.