Preşedintele Macron ajunge la Moscova, ca să discute cu Vladimir Putin despre Ucraina

61962865
AFP

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va discuta astăzi la Moscova cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre cerinţele Moscovei de a primi garanţii de securitate.

 

Rusia consideră importantă vizita preşedintelui francez, iar Putin îi va explica modul în care înţelege răspunsul iniţial al Statelor Unite la cererile părţii ruse, a declarat Peskov la o întâlnire cu presa, potrivit Agerpres.

În continuarea eforturilor diplomatice, Putin îl va avea marţi ca oaspete pe cancelarul Germaniei Olaf Scholz, a mai comunicat purtătorul de cuvânt.

Potrivit lui Peskov, nu s-a ajuns încă la niciun acord privind propunerea Turciei de a găzdui o întrevedere între Putin şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Atât Macron, cât şi Scholz vor face săptămâna viitoare vizite şi la Kiev - preşedintele francez marţi, după întâlnirea cu Putin, iar cancelarul german luni, înainte de convorbirile de la Moscova.

Germania încearcă să organizeze şi o întâlnire trilaterală la Berlin, cu liderii Franţei şi Poloniei, transmite Reuters vineri.

Toate aceste manevre diplomatice au loc în contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia legate de concentrarea de trupe ruse la frontierele Ucrainei. Moscova susţine că nu intenţionează să invadeze ţara vecină, dar cere garanţii din partea NATO că nu va primi Ucraina ca membră.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62171319
Cel mai popular scriitor din Rusia, despre Vladimir Putin: „Un dictator din secolul trecut, care nu folosește internetul”

Boris Akunin, considerat la ora actuală scriitorul cel mai popular din Rusia, l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că este un dictator cu ambiţii postimperialiste care şi-a adus ţara în pragul semidezintegrării.

62022151
Aleksandr Lukaşenko: Putin mi-a promis rang de colonel în armata rusă

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a afirmat într-un interviu că omologul său rus Vladimir Putin i-a promis să-i acorde rang de colonel în armata rusă, relatează luni AFP şi RIA Novosti, scrie Agerpres. 

62233064
Coreea de Nord a furat bani în criptomonede pentru a-și finanța programul nuclear și balistic

Coreea de Nord a furat bani în criptomonede în valoare de milioane de dolari pentru a finanța programele de rachete ale țării, potrivit unui raport ONU.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.