Președinta Georgiei a blocat prin veto adoptarea „legii rusești”, din cauza căreia au pornit revolte de stradă

62423530
Profimedia

Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că s-a opus prin veto legii criticate a 'influenţei străine', care a suscitat proteste masive în această ţară din Caucaz, transmite AFP.

„Astăzi, am pus un veto (...) la legea care este rusă în esenţa sa şi care contravine Constituţiei noastre”, a spus Salome Zurabişvili într-o declaraţie televizată.

Este vorba totuşi despre un veto cu valoare mai ales simbolică al preşedintei proeuropene, aflată în conflict cu guvernul, având în vedere că partidul la putere, 'Visul georgian', iniţiatorul legii, dă asigurări că dispune de suficiente voturi în parlament pentru adoptarea definitivă a legii.

Textul aprobat marţi de parlament este denunţat de detractorii săi ca vizând să deturneze Georgia de Uniunea Europeană pentru a o antrena spre Rusia.

El a provocat ample manifestaţii, care durează de mai bine de o lună şi la care au luat parte mii de persoane, mai ales tineri.

„Legea rusă”, contestată

NATO, Comisia Europeană şi ONU au condamnat această iniţiativă a guvernului georgian.

Legea impune ONG-urilor sau media a căror finanţare provine în proporţie de peste 20% din străinătate să se înregistreze ca 'organizaţie care urmăreşte interesele unei puteri străine', şi să se supună unui control administrativ.

Detractorii au numit-o 'legea rusă' dată fiind similitudinea sa cu o lege votată în Rusia.

Preşedinta Zurabişvili a propus amendamente la proiectul de lege, dar a prevenit contra oricăror negocieri 'artificiale'.

În ce-l priveşte, prim-ministrul Irakli Kobakhidze s-a declarat dispus să evoce posibile modificări.

Georgia, fostă republică sovietică, este candidat oficial la aderarea la UE din decembrie 2023 şi aspiră, de asemenea, să devină membru al NATO.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62450358
Decizia luată de un tribunal din Slovacia în cazul atacatorului premierului Robert Fico. Ce risc a fost adus în discuție
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters.
62450356
Avertisment rar la adresa Chinei. Țara care și-a perdut răbdarea cu „intrușii” chinezi
Preşedintele filipinez, Ferdinand Marcos Jr, a declarat sâmbătă că ţara sa ”va apăra în mod viguros ceea ce este al nostru”, într-o referire puţin voalată la tensiunile crescânde cu China din cauza disputelor maritime.
62320325
Rusia anunță un nou succes pe frontul din Ucraina. Forţele ruse au bifat cele mai mari cuceriri teritoriale din 2022 încoace
Rusia a afirmat sâmbătă că a capturat un sat de lângă oraşul Vovceansk, în regiunea ucraineană Harkov, unde armata rusă a lansat săptămâna trecută o ofensivă, informează AFP.