Premierul japonez Shinzo Abe dizolvă Parlamentul și convoacă alegeri anticipate

61906379
AFP

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a convocat, luni, alegeri anticipate, cu un an înainte de termen, urmând să dizolve, joi, Parlamentul, potrivit BBC News și Reuters, citate de News.ro.

Totodată, șeful Executivului de la Tokyo a anunțat un plan derelansare, în valoare de aproximativ 15 miliarde de euro, în domeniile educaţiei, vizând o reducere a datoriei şi cheltuielile sociale.

Anunțul lui Abe vine în contextul creșterii popularității sale, pe fondul tensiunilor puternice cu Coreea de Nord, care a împins în plan secund acuzațiile de nepotism. În vară, popularitatealui Shinzo Abe a atins o cotă record de mică.

Unii analişti consideră aceste alegeri anticipate drept un mijloc prin care Abe urmăreşte să-şi consolideze susţinerea, exploatând lăbiciunile opoziţiei.

Susţinerea lui Abe a fost dur afectată, în ultimele luni, de o serie de scandaluri şi de politici nepopulare. În iulie nivelul popularităţii sale a scăzut la 30%, dar a depăşit 50% în septembrie.

El respinge acuzaţiile de nepotism, iar luni a subliniat că dizolvarea Camerei inferioare a Parlamentului nu reprezintă o încercare de a evita aceste acuzaţii.

Premierul nipon încearcă să impună modificării foarte nepopulare în politica pacifistă a ţării de după al Doilea Război Mondial, îndemnând la recunoaşterea oficială a armatei prin Constituţie.

Luni, Shinzo Abe a dat asigurări că decizia de a convoca alegeri anticipate nu va distrage Guvernul de la ameninţările pe care le reprezintă Coreea de Nord şi s-a angajat să sporească presiunile în cazul în care Phenianul nu dă semne că va pune capăt programelor sale de înarmare nucleară şi balistic, relatează Reuters.

Coreea de Nord a lansat două rachete balistice (ICBM) şi a revendicat testarea unei bombe cu hifrogen în ultimele săptămâni, sporind tensiunile în Asia de est.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61887628
O turistă britanică a murit mușcată de câini, în timp ce se afla în vacanță în Grecia

O britanică a murit după ce a fost atacată de o haită de câini vagabonzi în timp ce se afla în vacanță în Grecia.

61911595
Incident armat într-o biserică din Nashville: un mort și șapte răniți

O persoană a murit și alte șapte au fost rănite, duminică, într-o biserică din Tennessee, după ce un bărbat a deschis focul.

61888040
Ginerele lui Trump, vizat de un scandal

Ginerele lui Trump ar fi folosit un cont de e-mail personal, pentru a coresponda cu oficiali din cadrul adiministrației.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.