Peter Magyar, liderul apărut de nicăieri al opoziției din Ungaria: ”Noi suntem bomba atomică”

62439901
Profimedia

”Noi, poporul maghiar, suntem bomba atomică”, a declarat Peter Magyar, noul lider apărut de nicăieri al opoziției din Ungaria. Declarațiile lui Magyar au fost prezentate pe larg de o agenție de presă apropiată până acum lui Viktor Orban.

 

Toată lumea trebuie să acţioneze pentru schimbare - a declarat juristul Péter Magyar, fostul soţ al fostului ministru al justiţiei, Judit Varga la o demonstraţie organizată de el sâmbătă la Budapesta, când a afirmat că "noi, poporul maghiar suntem bomba atomică" şi că soluţia nu trebuie aşteptată doar de la el, scrie Hirado, o agenție de presă apropiată până acum lui Viktor Orban.

Nu va fi suficient să stăm în fotoliu comentând, astăzi piaţa, străzile din Pesta sunt ale noastre, dar trebuie să recucerim satele şi oraşele” – a declarat avocatul devenit liderul opoziţiei din Ungaria în faţa susţinătorilor săi care au umplut piaţa Kossuth din faţa Parlamentului cu ocazia manifestării intitulate „Marş naţional şi demonstraţie pentru o nouă Ungarie”.

Noi, maghiarii, ne unim forţele. În Comunitatea Maghiari Ridicaţi-vă! nu contează dacă eşti democrat, conservator, naţional-liberal sau chiar social-democrat, nu contează dacă eşti femeie sau bărbat, bătrân sau tânăr, singur sau familist, credincios sau ateu. Pentru noi, un singur lucru contează: dacă vrei să faci ceva pentru un viitor sigur şi decent pentru ţara ta, pentru copiii şi nepoţii tăi” – a declarat Péter Magyar. El a adăugat: ”pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, ne luăm ţara înapoi şi construim o ţară nouă, o Ungarie suverană, modernă şi europeană”.

Magyar vrea o reapropiere de Bruxelles

El a anunţat, de asemenea, că vor candida la alegerile pentru Parlamentul European (PE) din 9 iunie, promiţând că „la momentul potrivit” va anunţa şi partidul care îi va ajuta să candideze. El doreşte să obţină un rezultat care să fie „primul cui în sicriul Sistemului Colaborării Naţionale (NER)”, sistemul clădit de Fidesz, a subliniat, adăugând că se aşteaptă înscrierile pe lista lor pentru PE, iar condiţiile înscrierii şi votului vor fi publicate pe site-ul lor începând de luni.

El a subliniat că 9 iunie va fi o zi crucială, în care va oferi o alternativă poporului ungar. El a precizat de asemenea că în următoarele două luni vor face un turneu care acoperă toată ţara.

Vorbind despre relaţia dintre Ungaria şi Uniunea Europeană, Péter Magyar a considerat importantă Ungaria puternică şi suverană şi o Uniune Europeană puternică, bazată pe state naţionale puternice.

El şi-a prezentat programul astfel: ar dori să încheie cât mai curând posibil disputele privind statul de drept şi ar aduce în ţară fondurile europene, ar conecta imediat Ungaria la Parchetul European, ar căuta dialogul constructiv, dar critic, cu instituţiile UE; respinge ideea unui superstat european federal şi ar acorda un sprijin substanţial economiei ungare.

Magyar: ”Începe o nouă eră în Ungaria”

În discursul său, avocatul l-a numit pe Ferenc Gyurcsány, liderul opoziţiei parlamentare, un pilon al NER şi o garanţie a acestui sistem. El a adăugat că Viktor Orbán şi Ferenc Gyurcsány alcătuiesc o pereche invariabilă de 20 de ani, apoi a făcut apel pentru „a începe o nouă eră în Ungaria”.

Péter Magyar a spus: dacă un copil este abuzat, nu poate aştepta un ajutor real şi rapid. El a cerut ca victimele infracţiunilor de pedofilie de la Bicske să primească o despăgubire egală cu suma cheltuită de guvern pentru propagandă.

El a anunţat că îi aşteaptă pe simpatizanţii şi susţinătorii săi în Asociaţia „Fii tu schimbarea!”. El a spus că asociaţia va oferi un cadru legal pentru cooperare, pentru Comunitatea Maghiari Ridicaţi-vă!, care reuneşte eforturile lor, şi va permite oricui să susţină cauza comună, prin muncă voluntară, consiliere sau chiar prin contribuţie financiară.

La finalul discursului său, el a spus: „ne revedem de Ziua Mamelor”, ultima duminică a lunii mai.

Marşul a pornit sâmbătă după-amiaza din piaţa Deák Ferenc, ajungând până în piaţa Kossuth, locul discursului, fiind condus de însuşi Péter Magyar, în spatele unui banner cu inscripţia „Ridicaţi-vă, maghiari! Nu vă fie frică!”.

Potrivit corespondenţilor agenţiei ungare de presă MTI aflaţi la faţa locului, mulţimea flutura steagurile Ungariei şi UE, dar şi steaguri ale romilor şi un mare drapel elveţian, alături de mai multe inscripţii cu nume de localităţi ungare.

Participanţii la marş au scandat „Vrem schimbare”, „Ne apărăm ţara” şi alte sloganuri, purtând pancarte cu inscripţii precum „Vând regim Orbán sau schimb cu o ţară în care poţi trăi”, „Nu ne este frică”, „Şi eu vreau să trăiesc în ţara mea”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Rusia a ajuns să importe benzină. Ce se întâmplă acum la Kremlin

Rusia a ajuns să importe în regim de urgență benzină și a semnat deja un acord cu Kazahstanul în acest sens. Anterior, și Belarusul început să furnizeze benzină Rusiei, în mod normal cel mai mare exportator de carburanți din lume.

 

Spectacol oferit de Etna. Cercuri de fum aproape perfecte ies din vulcan. VIDEO

Cercuri de fum aproape perfecte, unele cu un diametru de câteva zeci de metri, ies din celebrul Vulcan italian Etna de la începutul săptămânii trecute, în estul Siciliei.

 

Activitate crescută pe un poligon de teste nucleare din Rusia. Expert japonez: „Ar trebui să ne îngrijoreze în mod serios”

Lucrări de construcţii intense au fost observate pe un poligon utilizat pentru teste nucleare în nordul Rusiei încă de anul trecut, ceea ce creşte probabilitate ca Moscova să se pregătească pentru un nou test nuclear.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.