Peste 80.000 de turişti blocaţi pe o insulă în China din cauza COVID-19

62277045
Profimedia

Peste 80.000 de turişti sunt blocaţi pe insula chineză Hainan, după descoperirea unor cazuri de COVID-19 care au dus la anularea tuturor zborurilor şi transportului feroviar local, transmite duminică AFP.

Duminică, 483 de cazuri de COVID-19 au fost semnalate în oraşul balnear Sanya, care numără peste 1 milion de locuitori, de pe insula Hainan, supranumită Hawaii-ul chinezesc, informează Agerpres.

Toate zborurile care plecau din Sanya, un loc popular şi în rândul surferilor, au fost anulate în cursul weekend-ului, iar vânzarea de bilete de tren a fost suspendată.

Turiştii care doresc să părăsească insula trebuie să dispună de 5 teste PCR negative în cursul ultimelor 7 zile, conform unui anunţ al autorităţilor sanitare.

Hotelurile din Sanya trebuie să le ofere clienţilor o reducere de 50% din tariful de cazare până la ridicarea restricţiilor, conform anunţului unui reprezentant al autorităţilor făcut sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă.

La Sanya, locurile publice frecventate de turişti, aşa cum sunt saloanele spa, barurile obişnuite şi cele cu program karaoke, sunt închise de săptămâna trecută, însă serviciile esenţiale, aşa cum sunt supermarket-urile şi farmaciile au rămas deschise.

China este singura mare economie din lume care continuă să aplice strategia "zero COVID-19", impunând lockdown-uri şi lungi perioade de carantină care afectează turismul local.

Frontierele ţării sunt în prezent închise total, situaţie în care se află de la începutul anului 2020, împiedicând intrarea în ţară a turiştilor străini.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62277015
VIDEO. Autocarul în care au murit 3 români, filmat cum mergea cu viteză și făcea depășiri riscante, în Bulgaria
Autocarul implicat într-un accident grav în Bulgaria, în urma căruia au murit trei români și alți cinci au fost răniți grav, a fost filmat de mai multe ori pe același traseu în timp ce mergea cu viteză și făcea depășiri neregulamentare.
62277004
Şase generali ruşi au fost demişi din cauza performanței slabe a armatei, conform serviciilor de informaţii britanice
Şase ofiţeri de rang înalt ai armatei ruse se crede că au fost destituiţi de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu aproape şase luni, potrivit serviciilor de informaţii britanice.
62277003
FOTO Un oraș necunoscut a fost descoperit în Europa. Se întinde pe o suprafață de cel puțin patru hectare
Un complex arheologic necunoscut până acum a fost descoperit la poalele Munţilor Pirinei de către arheologii de la Universitatea din Zaragoza, relatează El País.