Peste 50 de morminte dintr-un cimitir evreiesc au fost distruse. „Este un act barbar”

62099382
Twitter

Persoane necunoscute au profanat un cimitir evreiesc din secolul al XVIII-lea în oraşul Namestovo din nordul Slovaciei.

Au fost dărâmat 50 de pietre funerare, dintre care unele vechi de 200 de ani, a precizat Karol Kurtulik, administratorul cimitirului.

„Când am descoperit ce s-a întâmplat, mi s-au muiat picioarele. Este un act barbar", a spus el, potrivit Agerpres.

Poliţia slovacă a deschis o anchetă penală pentru profanare. „Persoane neidentificate au produs pagube de cel puţin 50.000 de euro", potrivit purtătoarei de cuvânt a poliţiei locale, Jana Balogova.

„Numeroşi localnici, prieteni, dar şi necunoscuţi din întreaga Slovacie m-au contactat şi s-au oferit să ajute. A început o colectă de bani", a anunţat Kurtulik.

Potrivit acestuia, "ura faţă de evrei înrădăcinată în ştirile false şi în teorii ale conspiraţiilor difuzate pe internet" ar fi dus la comiterea unui astfel de "act barbar".

În timpul războiului, circa 105.000 de evrei slovaci, adică aproximativ 77% din populaţia evreiască de dinainte de război, au fost ucişi. În prezent, numai 5.000 de evrei mai trăiesc în Slovacia, conform Uniunii centrale a comunităţilor religioase evreieşti.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62099340
Ceremonie fastuoasă în China pentru inagurarea unui portavion. 5.000 de marinari prezenți
Preşedintele chinez Xi Jinping a inaugurat cu fast primul portavion construit în întregime în China.
62099311
Patru chelnerițe au fost împușcate în cap, într-un bar din Mexic. Care ar fi motivația crimei
Patru femei care erau chelneriţe într-un bar din oraşul mexican Ciudad Juarez au fost ucise marţi de indivizi necunoscuţi înarmaţi, a anunţat parchetul, conform AFP, transmite Agerpres.
62099307
Accident spectaculos în Cehia. Mașină lovită de două tramvaie, într-o intersecție
Un accident spectaculos a fost surprins de camerele de supraveghere dintr-un oraş din Cehia.