Peste 37.000 de morți și 700.000 de cazuri în SUA. Americanii protestează pentru ridicarea restricțiilor

×
Publicitate

Bilanţul negru a crescut şi în Statele Unite. Sunt peste 37.000 de morţi şi 700.000 de infectaţi cu noul virus.

Peste Ocean se încing însă spiritele din cauza unui mesaj postat pe Twitter de preşedintele Trump.

„Eliberați, Minnesota, Michigan și Virginia” a spus şeful statului, susţinând că i se par „prea dure” unele dintre măsurile de carantină impuse acolo. Drept urmare, mii de oameni au ieşit pe străzi și au cerut să se pună capăt restricţiilor. 

Un fotograf a documentat eforturile medicilor

 

Într-un spital din New Jersey, fotograful Jeff Rhode a documentat eforturile supraomeneşti ale celor care sunt în prima linie. Într-una din zile...

Jeff Rhode, fotograf: „... numărul pacienţilor a explodat pur şi simplu. Era haos. Încăperile au fost compartimentate prin folii de plastic. Pentru pacienţi rămânea tot mai puţin loc.”

Fotograful reporter a fost impresionat de o femeie infectată care urma să nască prin cezariană.

Au adus un dispozitiv improvizat chiar în spital, cu care au acoperit capul femeii, că să evite riscul de contaminare.

Americanii cer ridicarea restricțiilor impuse

 

Consemnul "stați acasă" este necesar pentru a opri răspândirea coronavirusului, insistă oficialii din Serviciul de sănătate publică.

Dar se înmulțesc protestele prin care oamenii spun că limitarea mișcării nu este rezonabilă, sufocă economia iar ei își pierd slujbele. Minesotta, Kentucky sau California sunt doar o parte dintre statele federale în care americanii au cerut insistent încetarea restricţiilor.

Guvernatorii încearcă să-și dea seama când și cum să redeschidă statele federale pe care le conduc. PresedinteleTrump spune că pentru unele, se va întâmplă curând.

Donald Trump: „Cred că veţi auzi multe despre redeschidere în următoarele săptămâni şi luni. S-ar putea întâmpla chiar în săptămânile următoare.”

Dar înainte de toate, guvernatorii cer administrației de la Washington testarea pentru coronavirus pe scară largă. Iar președintele Trump, așa cum ne-a obișnuit, spune că lucrurile se rezolvă.

Andrew Cuomo, guvernator New York: „Avem nevoie de ajutor pentru testare, pentru că nu putem face singuri asta. Testarea ne indică cine poate reveni la lucru şi ne ajută să izolăm persoanele infectate. Totul ţine acum de testare.”

Gretchen Whitmer, guvernator Michigan: „Avem nevoie să testăm populaţia în Michigan şi ştiu că nu am reușit să răspundem nevoilor de ceva vreme.”

2.000 de oameni se ocupă de anchetele epidemiologice în SUA

 

În prezent 2.000 de oameni sunt mobilizați pentru a stabili cu cine a intrat în contact fiecare persoană depistată pozitiv. Dar specialiştii spun că e nevoie de cel puţin 100.000 - pentru a face aceste anchete epidemiologice.

Sara Sidner, corespondent CNN: „Pentru moment, urmărirea contacţilor direcţi e la fel de bună ca şi memoria dvs. E greu de făcut. Înainte de a intra în vigoare aceste restricţii de "stat în casă", vă aminteaţi toate persoanele cu care ați intrat în contact în ultimele două săptămâni, să spunem la cafenea sau la supermarket?”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62120999
Iranul s-a înarmat cu drone care pot transporta bombe. La ce distanță acționează noile arme

Forţele armate iraniene au achiziţionat trei drone ce pot transporta bombe şi care au o rază de acţiune de 1.500 de kilometri.

62120998
Descoperire incredibilă sub ruinele unei moschei distruse de ISIS în Mosul. FOTO

Sub dărămâturile lăsate de gruparea Stat Islamic, cercetătorii germani au descoperit vestigiile unui gigantic edificiu de secol VII înaintea erei noastre. Doar sala tronului măsoară 55 de metri.

62120984
Mii de americani au luat cu asalt plajele din Florida, după relaxarea restricțiilor

Plajele și parcurile s-au redeschis în orașul Jacksonville din Florida, în contextul în care mai multe state americane iau în considerare relaxarea măsurilor impuse pentru prevenirea infectării cu coronavirus.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.