Peste 20% dintre adulţii americani născuți după 1997 se declară LGBT. Numărul acestora s-a dublat în ultimii ani

62243045
Getty

Proporţia adulţilor americani care se identifică ca fiind LGBT a ajuns la 7,1% în Statele Unite, o cifră care s-a dublat din 2012 şi care demonstrează o schimbare generaţională, potrivit institutului de sondaj Gallup.  

Dintre cei 12.000 de americani chestionaţi prin telefon în 2021, 86,3% au declarat că sunt heterosexuali, 7,1% LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) şi 6,6% nu au oferit niciun răspuns.

Acest sondaj a fost realizat pentru prima dată în 2012, iar procentul de persoane care s-au identificat drept LGBT a fost de 3,5%. De atunci a crescut constant.

Persoanele LGBT sunt proporţional mai numeroase în rândul generaţiilor mai tinere, în special în rândul generaţiei Z, care include persoanele născute din 1997 până la începutul anilor 2010.

Numărul celor care se declară LGBT din generația Z s-a dublat 

Astfel, 20,8% - sau 1 din 5 - dintre adulţii din generaţia Z se identifică ca fiind LGBT (numai cei născuţi până în 2003 erau adulţi la momentul sondajului).

Această cifră este dublă faţă de cea a milenialilor (cei născuţi între 1981 şi 1996) care se identifică în proporţie de 10,5% ca fiind LGBT.

Proporţia scade la 4,2% pentru generaţia X (1965-1980), 2,6% pentru baby boomers (1946-1964) şi 0,8% pentru cei născuţi înainte de 1946.

Din 2012, proporţia persoanelor LGBT în rândul baby boomers sau generaţiei X a rămas similară, cu doar o uşoară creştere în rândul milenialilor.

În schimb, proporţia adulţilor LGBT din generaţia Z s-a dublat din 2017 (când doar cei născuţi între 1997 şi 1999 erau deja adulţi), arătând o tendinţă în creştere chiar în cadrul acestei generaţii.

Pentru prima dată, institutul Gallup a dezvăluit, de asemenea, proporţia persoanelor LGBT care se identifică cu fiecare categorie.

Mai mult de jumătate dintre americanii LGBT (57%) s-au identificat ca fiind bisexuali, adică 4% din întreaga populaţie adultă.

21% dintre persoanele LGBT s-au identificat ca fiind gay, 14% lesbiene, 10% transgender şi 4% "altceva decât heterosexuale", precum queer.

Această schimbare generaţională are loc într-un context de toleranţă tot mai mare: "Americanii acceptă din ce în ce mai mult persoanele gay, lesbiene sau transgender", iar persoanele LGBT sunt acum "mai protejate", a subliniat Gallup.

 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62243040
Putin insistă ca NATO să nu se mai extindă către Est şi să-şi retragă trupele şi armamentul din zonă. Ce răspuns a primit

Rusia este dornică să discute cu Statele Unite despre inspectarea reciprocă a bazelor de rachete și a scutului de pe teritoriul românesc.

62243018
Un fermier din Israel a intrat în Cartea Recordurilor. Omul deține cea mai mare căpșună din lume

Un fermier israelian a intrat în Cartea Recordurilor, cu cea mai grea căpșună din lume.

62243020
Comisia Europeană atenţionează în legătură cu un aflux de refugiaţi ucraineni în UE

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritas Schinas, a atenţionat că, în cazul în care criza ucraineană va continua să se amplifice, va exista foarte probabil un aflux de refugiaţi ucraineni către Uniunea Europeană, informează vineri dpa.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.