Peskov: Rusia a invadat Ucraina pentru că cererile sale cu privire la acordurile de la Minsk erau ignorate

62289477
Profimedia

Rusia a invadat Ucraina pentru că cererile sale cu privire la acordurile de la Minsk au fost ignorate, informează agențiile de presă ruse, citând purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie SkyNews. 

Acordurile de la Minsk au fost acorduri de încetare a focului și de reformă constituțională convenite între Kiev și forțele separatiste susținute de Rusia. Acordurile au fost intermediate în 2014 și 2015 de Rusia, Franța și Germania.

Președintele rus Vladimir Putin a deplâns eșecul implementării acordurilor la începutul invaziei Ucrainei în februarie anul acesta.

Atât Rusia, cât și Ucraina s-au acuzat reciproc de încălcarea acordurilor de la Minsk. Întrebat de un jurnalist dacă Rusia a înțeles că este „înșelată” cu privire la acordurile de la Minsk, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a spus: „De-a lungul timpului, desigur, a devenit evident. Și, din nou, președintele Putin și ceilalți reprezentanți ai noștri au continuat să spună asta”, a declarat Peskov.

„Dar toate acestea au fost ignorate de ceilalți participanți la procesul de negociere. Toate acestea sunt tocmai precursorii operațiunii militare speciale”, a continuat Peskov.

 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62249800
Ucraina acuză: Rușii mobilizează cu forța în Lugansk. Oamenii care au refuzat au fost bătuți în public
Autoritățile din Ucraina acuză rușii că mobilizează cu forța oamenii din regiunea Lugansk.
62309387
Arme periculoase la 60 km de Rusia: cine și când își va arăta „mușchii” în fața Federației Ruse
Ministerul Apărării al Japoniei intenționează să creeze două noi divizii ale Forțelor de Autoapărare Terestre, care vor fi echipate cu rachete de mare viteză – scrie NHK, conform Defence-ua.
62309386
Haos în Marea Britanie din cauza zăpezii. Zeci de zboruri au fost anulate, iar șoferii își abandonează mașinile pe drum VIDEO
Șoferii își abandonează mașinile, iar poliția recomandă motocicliștilor să-și lase vehiculele acasă din cauza numărului mare de accidente din Marea Britanie, cauzate de ninsorile abundente.