Pericol pentru mii de europeni. Incendiile de vegetație, tot mai dese din cauza caniculei

×
Publicitate

Incendiile de vegetație continuă să pună în pericol viețile a mii de europeni.

În unele zone din Spania, Germania și Polonia, pompierii se luptă cu flăcările care nu mai contenesc.

În plus, un cutremur s-a produs luni după-amiază în sudul Poloniei. Doi mineri au murit şi alţi şase au fost răniţi după ce galeria în care se aflau s-a prăbuşit în timpul seismului.

În peninsulă iberică incendiile amenință acum localitățile din apropierea Madridului. Din cauza temperaturilor ridicate păduri întregi de pin şi de stejar au fost mistuite, iar ca măsură de precauţie mai mulţi localnici au fost nevoiţi să îşi părăsească casele. Ajutaţi de 14 elicoptere şi 50 de autospeciale, sute de pompieri încearcă să pună capăt infernului.

Carlos Noillo, șef pompieri: ”O situaţie mai specială e în partea de vest, în oraşul Cenicientos unde va trebui să lucrăm intens timp de mai multe ore şi toată noaptea cred pentru a încerca să oprim răspândirea incendiilor, dar suntem optimişti că putem să îmbunătăţim situaţia pe parcursul următoarelor ore”.

La 60 de kilometri distanţă, aproape de orașul Toledo, peste 3.000 de hectare de vegetaţie au fost de asemenea făcute scrum. În plus, flăcările continuă să pună în pericol viaţa celor care trăiesc în provincia Avila. Oamenii sunt însă supăraţi pe echipele de intervenţie.

Pe de altă parte, incendiile de proporţii izbucnite săptămâna trecută în nord-estul Spaniei au fost stinse de pompieri, iar temperatura a revenit la normal pentru această perioadă.

În schimb, în nordul Germaniei, într-o zonă forestieră aflată la 80 de kilometri de Hamburg echipele de intervenţie sunt în alertă. Localitatea Trebs e în pericol, aşa că cei care trăiesc aici au fost evacuaţi.

Stephan Sternberg, pompier: ”Avem de-a face cu o pădure care se întinde pe 6.000 de hectare, iar în acest moment ard 400 de hectare. Nu credem că vom reuşi să controlăm incendiul astăzi (n.red. luni). Mult mai important e să protejăm viaţa animalelor care trăiesc aici şi pe cea a sătenilor din apropiere”.

E stare de urgenţă şi în vestul Poloniei.

Rafalele puternice de vânt au extins un incendiu izbucnit pe un câmp de grâu. 30 de pompieri s-au luptat cu flăcările atât de la sol, cât şi pe calea aerului. Focul care a nimicit aproape 200 de hectare de teren a fost în cele din urmă stins după câteva ore. Din primele investigaţii se pare că vâlvătaia a izbucnit în timpul unor lucrări agricole. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62056704
Amenințarea unui oficial iranian: "Israelul va fi distrus într-o jumătate de oră"

Dacă Statele Unite ale Americii atacă Iranul, Israelul va fi distrus în următoarea jumătate de oră, a ameninţat luni un parlamentar iranian.

62058863
Mărturia pilotului care a trecut de 11 ori peste reactorul de la Cernobîl: "Făceam spume la gură"

Andrei Mizko a fost unul dintre curajoșii piloți care au zburat deasupra reactorului 4 de la Cernobîl, la câteva ore după explozie.

62058783
Israelul a atacat Siria cu rachete. 4 oameni au murit, alți 21 sunt răniți

Agenţia siriană oficială de presă Sana a anunţat că patru civili şi-au pierdut viaţa şi alţi 21 au fost răniţi în cursul nopţii de duminică spre luni într-un bombardament israelian în apropiere de Damasc, notează AFP, potrivit Agerpres.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
Prima decizie luată de noul guvern. Ce prevede ordonanța adoptată marți seara

Guvernul Luca Niculescu a adoptat, marți seară, în prima sa ședință, o Ordonanță de Urgență care reglementează funcționarea postului de viceprim-ministru deținut de Marian Neacșu.

Shutterstock 2724321117 1
România va avea trenuri de mare viteză către Europa. UE cere statelor membre să construiască mai repede căi ferate moderne

Parlamentul European a adoptat marţi un raport din proprie iniţiativă care le cere statelor membre să accelereze implementarea conectării Europei prin intermediul transportului feroviar de mare viteză, au declarat la Strasbourg, eurodeputaţi români.

Armata romana id156562 inquam photos ovidiu dumitru matiu
O nouă alertă aeriană în sud-estul României. Radarele MApN au detectat un roi de drone

Un nou mesaj RO-Alert a fost transmis, miercuri dimineaţă, pentru zona de nord-est a judeţului Tulcea. Mesajul avertizează populaţia cu privire la posibila pătrundere de drone în spaţiul aerian naţional.