Percheziții desfășurate de FBI la locuința lui Joe Biden. Anchetatorii au ridicat mai multe documente

×
Publicitate

FBI a făcut, miercuri, percheziții în locuința din statul Delaware a președintelui american Joe Biden. Avocatul său a declarat că percheziția a fost „planificată”, iar președintele a fost de acord să colaboreze.

Un dosar mai amplu vizează modul în care Joe Biden a manevrat documente secrete, după ce astfel de acte au fost găsite luna trecută într-un garaj al locuinţei private, iar în noiembrie, alte documente au fost descoperite în biroul unei organizații din care, în trecut, a făcut parte și Biden.

Potrivit legii, preşedinţii şi vicepreşedinţii americani sunt obligați să trimită la Arhivele Naţionale toate e-mailurile, scrisorile şi alte documente de lucru.

Și fostul președinte american Donald Trump este anchetat, după ce a refuzat mai bine de un an de la plecarea din funcţie să predea documente clasificate.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62315026
Oficial ucrainean: Rusia se pregăteşte pentru o "escaladare maximă". Când va avea loc marea ofensivă
Rusia se pregăteşte pentru o "escaladare maximă" a războiului din Ucraina, posibil chiar în următoarele săptămâni, a declarat Oleksi Danilov, secretarul Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, într-un interviu la Sky News.
62320861
De ce nu ar putea adera Bulgaria la zona euro din 2024. Schema politică exploatată de trei partide
Bulgaria nu va adera la zona euro de la 1 ianuarie 2024, cel mai probabil, din cauza unor scheme politice din Parlamentul de la Sofia. Trei legi esențiale au eșuat în a fi adoptate în legislativul bulgar.
62240516
Un sârb de 31 de ani suspectat că a ucis cel puțin doi pensionari, arestat de polițiștii din Germania
Autorităţile germane au anunţat miercuri arestarea unui sârb de 31 de ani suspectat că a ucis cel puţin doi pensionari în localitatea Schwäbisch Hall, în sud-vestul ţării, din motive încă necunoscute.