Pentagonul ordonă o pauză în toate operaţiunile cibernetice ale SUA împotriva Rusiei

62519781
Getty

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a ordonat o pauză în toate operaţiunile cibernetice ale SUA împotriva Rusiei, inclusiv în acţiunile ofensive, au informat duminică mai multe mass-media americane, relatează AFP.

Această pauză face parte dintr-un proces mai larg de reevaluare a operaţiunilor Statelor Unite faţă de Rusia, iar durata acesteia nu este clar definită, potrivit New York Times.

Reacția Pentagonului

Contactat de AFP, Pentagonul nu a dorit să facă declaraţii, invocând necesitatea păstrării securităţii operaţionale. La fel ca alte operaţiuni clandestine, acţiunile din domeniul cibernetic nu sunt aproape niciodată comentate de autorităţi.

"Nu există o prioritate mai mare pentru secretarul (Pete) Hegseth decât securitatea combatantului în toate operaţiunile, inclusiv în domeniul cibernetic", a declarat un oficial al Pentagonului.

Pauza survine într-un moment în care preşedintele Donald Trump este pe cale să ajungă la o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina.

După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingtonul, sub conducerea lui Donald Trump, pare că vrea să forţeze Ucraina să accepte o încetare a focului, fără însă a se preocupa de garanţiile de securitate, lucru pe care Kievul îl refuză.

Rusia este acuzată cu regularitate că poartă un aşa-numit război hibrid împotriva ţărilor occidentale, în special pentru a submina sprijinul acestora pentru Ucraina, care implică operaţiuni fizice clandestine şi acţiuni în domeniul cibernetic sau informaţional.

Prioritățile lui Donald Trump

Însă pentru Donald Trump, Statele Unite au alte subiecte de îngrijorare, mai presante decât apropierea Washington-Moscova.

"Ar trebui să petrecem mai puţin timp îngrijorându-ne pentru Putin şi mai mult timp îngrijorându-ne pentru bandele de migranţi violatori, lorzi ai drogurilor, ucigaşi şi imigranţi bolnavi mintal care intră în ţara noastră - ca să nu ajungem ca Europa!", a spus duminică seara Donald Trump pe reţeaua Truth Social.

Consilierul american pe probleme de securitate, Mike Waltz, întrebat duminică la CNN despre această apropiere de Rusia, a respins ideea acestei pauze operaţionale cibernetice.

"Nu s-a discutat", a spus el. "Vor fi tot felul de pârghii pentru a pune capăt acestui război", a declarat el.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62524500
Biograful Casei Regale Britanice: ”Regele Charles l-a sfidat pe Trump prin primirea lui Zelenski”. Motivul unui gest istoric

Regele Charles l-a sfidat pe președintele Trump prin primirea lui Zelenski în intimitatea casei sale, un gest simbolic fără precedent din partea monarhiei britanice pentru susținerea democrației, consideră un biograf și prieten al Casei Regale.

 

62501996
Crește dramatic pericolul fizic pentru Zelenski. Ce înseamnă „coalition of the willing”, un nucleu militar european

Kremlinul ar putea interpreta scena umilitoare de la Casa Albă ca un semnal că Statele Unite își retrag implicit protecția, ceea ce ar putea duce la un nou val de tentative împotriva lui Zelenski. O eliminare fizică l-ar ajuta pe Putin.

 

62524229
Bernie Sanders: ”Milioane de americani sunt jenați, le este rușine că au un președinte ca Trump”

Senatorul și fostul candidat la președinția SUA Bernie Sanders a declarat că milioane de americani sunt jenați și le este rușine cu un președinte ca Donald Trump.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.