Patru militari columbieni au fost ucişi într-o ambuscadă a traficanţilor de droguri

62223367
Getty

Patru soldaţi au fost ucişi, duminică, în Columbia, într-o ambuscadă pe care armata a atribuit-o clanului del Golfo, cel mai mare grup de traficanţi de droguri din această ţară, informează AFP, citată de Agerpres.

Victimele sunt un căpitan, un caporal şi alţi doi gradaţi "care protejau comunitatea Santa Lucia din Ituango", în departamentul Antioquia (nord-vest), a scris pe Twitter generalul Juvenal Diaz, comandantul forţelor armate din regiune.

Acesta este al treilea atac în două săptămâni împotriva soldaţilor, dintre care cel puţin şapte au fost ucişi, potrivit unui bilanţ oficial.

Toate au avut loc în departamentul Antioquia, zona de influenţă a lui Dairo Antonio Usuga, cunoscut sub numele de Otoniel, liderul clanului del Golfo, capturat pe 23 octombrie. Pentru autorităţi, aceste atacuri sunt percepute ca represalii după arestarea principalului baron al drogurilor.

Clanul del Golfo a fost creat în urma demobilizării în 2006 a paramilitarilor de extremă dreapta.

Potrivit think tank-ului independent Indepaz, această organizaţie are aproximativ 1.600 de membri.

Autorităţile estimează însă că organizaţia are 3.800 de membri, inclusiv colaboratori.

Potrivit ministerului columbian al apărării, 30% din cocaina care părăseşte Columbia în fiecare an, aproximativ 300 de tone, este exportată de acest clan.

Columbia este considerată de ONU drept cel mai mare producător mondial de cocaină.

Otoniel ar putea fi extrădat în următoarele săptămâni în Statele Unite, unde este căutat de instanţele din Miami şi New York pentru trafic de droguri.

Otoniel a fost arestat în munţii din departamentul Antioquia în timpul unei operaţiuni extinse care a implicat 500 de ofiţeri de poliţie.

Patru militari columbieni au fost ucişi într-o ambuscadă a traficanţilor de droguri

Potrivit ministerului columbian al apărării, 30% din cocaina care părăseşte Columbia în fiecare an, aproximativ 300 de tone, este exportată de acest clan.

Columbia este considerată de ONU drept cel mai mare producător mondial de cocaină.

Otoniel ar putea fi extrădat în următoarele săptămâni în Statele Unite, unde este căutat de instanţele din Miami şi New York pentru trafic de droguri.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62223365
VIDEO. Un autobuz dintr-o suburbie a oraşului Belfast a fost deturnat şi incendiat
Patru bărbaţi au deturnat şi au incendiat, duminică seara, un autobuz într-o comunitate unionistă pro-britanică din Irlanda de Nord, informează Reuters, citată de Agerpres.
62223328
Autorul atacului cu cuţitul dintr-un tren în Germania, internat la psihiatrie
Autorităţile germane au anunţat duminică internarea la psihiatrie a sirianului care a comis sâmbătă un atac cu cuţitul într-un tren, rănind patru persoane, şi au exclus pista unei motivaţii islamiste, relatează AFP.
62198345
Trump îl acuză pe Alec Baldwin că ar fi tras intenționat în membrii echipei de filmare: „Este un tip cu probleme, un nebun”
Donald Trump sugerează că „nebunul” Alec Baldwin ar fi împușcat intenționat cei doi membri ai echipei din producția „Rust”, potrivit Insider.