Autorul atacului cu cuţitul dintr-un tren în Germania, internat la psihiatrie

62223328

Autorităţile germane au anunţat duminică internarea la psihiatrie a sirianului care a comis sâmbătă un atac cu cuţitul într-un tren, rănind patru persoane, şi au exclus pista unei motivaţii islamiste, relatează AFP.

O primă evaluare făcută de un expert autorului agresiunii, un refugiat politic sirian de 27 de ani ajuns în Germania în 2014, a stabilit că este vorba de "o schizofrenie delirantă şi paranoică" şi de o alterare puternică a responsabilităţii penale, a declarat presei procurorul din Nuremberg-Fürth însărcinat cu acest dosar, Gerhard Neuhof.

Tânărul a declarat că se simte urmărit de poliţişti care îl supravegheau şi încercau astfel să îl înnebunească, a subliniat procurorul, adăugând că el nu a făcut obiectul niciun măsuri poliţieneşti speciale.

El a fost internat şi urmează să fie supus unor examinări ample.

"Nu există niciun element care să trimită spre o motivaţie islamistă", a precizat responsabila poliţiei locale, Sabine Nagel.

Faptele s-au produs sâmbătă dimineaţă într-un tren de mare viteză care circula între Bavaria (sud) şi Hamburg (nord) şi care avea 208 pasageri la bord.

Autorul agresiunii a atacat subit pasageri într-un vagon, rănind la întâmplare patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 60 de ani, în special la cap.

Mai mulţi pasageri au încercat apoi să îl oprească pe sirian şi le-au acordat primul ajutor răniţilor, conform autorităţilor, care au salutat "curajul lor civic".

Bărbatul a fost în cele din urmă arestat de poliţie fără a opune rezistenţă, având asupra sa un cuţit pătat de sânge.

Achetatorii încearcă să stabilească acum parcursul personal al refugiatului sirian. Cu o zi înainte de agresiune, el şi-a pierdut locul de muncă, potrivit poliţiei, iar în 2020 a fost condamnat pentru mici escrocherii.

"Acest atac cu cuţitul este groaznic", a reacţionat ministrul de Interne, Horst Seehofer.

Chiar dacă pista teroristă a fost exclusă, faptele sale au survenit într-un context tensionat în Germania, care s-a confruntat în ultimii ani cu mai multe atacuri jihadiste.

În iunie, un sirian de 21 de ani care se revendica de la gruparea Stat Islamic a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a înjunghiat mortal un homosexual şi l-a rănit grav pe partenerul acestuia la Dresda în octombrie 2020.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62198345
Trump îl acuză pe Alec Baldwin că ar fi tras intenționat în membrii echipei de filmare: „Este un tip cu probleme, un nebun”

Donald Trump sugerează că „nebunul” Alec Baldwin ar fi împușcat intenționat cei doi membri ai echipei din producția „Rust”, potrivit Insider.

62223314
Explozie puternică într-o mină din Kazahstan. Şase oameni au murit

Şase mineri au murit duminică, iar doi se află în "stare critică" în urma unei explozii la o mină a ArcelorMittal din Kazahstan, au anunţat compania şi Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, informează AFP, citată de Agerpres.

62223290
A murit Astro, unul dintre fondatorii trupei britanice UB40. Artistul avea 64 de ani

Astro, unul dintre membrii fondatori ai grupului reggae britanic UB40, devenit celebru în anii 1980 graţie unor piese de mare succes precum "Red Red Wine" şi "Can't Help Falling In Love", a murit sâmbătă la vârsta de 64 de ani, informează AFP.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.