Parlamentul European îşi alege azi preşedintele. Cei patru candidaţi în competiţie

×
Publicitate

Deputaţii aleşi în Parlamentul European la sfârşitul lunii mai îşi desemnează miercuri preşedintele, la o zi după compromisul la care au ajuns liderii UE la Bruxelles privind împărţirea principalelor funcţii europene pentru următorii 5 ani.

Noii europarlamentari, care şi-au preluat funcţiile marţi, în cursul unei scurte sesiuni inaugurale la Strasbourg, îl vor alege miercuri, prin vot secret, pe succesorul italianului Antonio Tajani (PPE, dreapta) la preşedinţia PE, pentru un mandat de doi ani şi jumătate.

Această funcţie face parte din cele cinci pe care încearcă să şi le împartă marile familii politice europene, chiar dacă este mai puţin râvnită decât cea de preşedinte al Comisiei Europene.

Liderii UE s-au pus de acord marţi seară, la finalul unui summit maraton, asupra numelui succesorului lui Jean-Claude Juncker la şefia executivului comunitar.

Alegerea lor s-a oprit în cele din urmă asupra actualului ministru al apărării german, Ursula von der Leyen, o apropiată a cancelarului Angela Merkel, o soluţie care a deschis calea pentru ca franţuzoaica Christine Lagarde să preia conducerea Băncii Centrale Europene (BCE).

Actualul premier liberal belgian, Charles Michel, va fi noul preşedinte al Consiliului European, iar socialistul spaniol Josep Borrell este propus pentru şefia diplomaţiei europene.

Jocurile nu sunt însă considerate făcute pentru Ursula von der Leyen, care va trebuie să primească undă verde din partea PE, în cadrul unui vot programat peste două săptămâni.

Înainte de aceasta, eurodeputaţii trebuie să se pronunţe miercuri asupra propriei preşedinţii, nefiind deloc sigur că vor urma sugestia Consiliului European privind împărţirea postului pentru următorii 5 ani între socialişti şi populari.

Germanul Manfred Weber, şeful grupului parlamentar al PPE (cel mai numeros) şi candidat fără succes la preşedinţia CE, s-a declarat pregătit să-l susţină miercuri pe candidatul grupului socialist (al doilea ca efective), conform principiului alternanţei după preşedinţia Tajani.

Pe lista celor patru aspiranţi publicată marţi seară nu figurează niciun reprezentant al PPE.

Socialiştii îl propun pe italianul David Sassoli, eurodeputat de 10 ani, după ce în prealabil au criticat acordul 'profund dezamăgitor' convenit la Bruxelles.

Sassoli o va avea drept concurentă pe eurodeputata ecologistă germană Ska Keller. "Avem nevoie de o dinamică pentru o schimbare politică în Europa, iar acest lucru nu este posibil cu pachetul' de numiri decis marţi la Bruxelles", a declarat ea.

Ceilalţi doi candidaţi sunt deputata spaniolă Sira Rego, din grupul de extremă stânga GUE/NGL, şi conservatorul ceh Jan Zahradil.

Pentru a fi ales miercuri, noul preşedinte al PE va trebui să obţină o majoritate absolută de voturi.

Dacă această condiţie nu va fi întrunită după primele trei tururi de scrutin, în cel de-al patrulea - la care vor participa primii doi candidaţi din turul trei - va fi suficientă o majoritate simplă.

Parlamentul European şi-a început marţi noua legislatură, printr-o sesiune inaugurală marcată de o manifestaţie a zeci de mii de catalani şi de o demonstraţie de ostilitate a eurodeputaţilor britanici în hemiciclul de la Strasbourg.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62059359
Reacția șeicului Mohammed după ce soția sa a fugit cu copiii şi cu 35 de milioane de €

Prinţesa Haya Bint al-Hussein, una dintre soţiile şeicului Mohammed Al Maktoum, care a fugit iniţial în Germania împreună cu copiii şi cu o mare sumă de bani, se află la Londra, unde se pregăteşte pentru o luptă în justiţie.

62059356
Fiul unui emir din Emiratele Arabe Unite a murit în timpul unei orgii cu droguri

Fiul unui emir din Emiratele Arabe Unite a murit marți în Londra în timpul unei orgii cu droguri, relatează Daily Mail

62059283
Două femei și doi bărbați, nominalizați pentru pozițiile cheie ale instituțiilor europene

După trei zile de negocieri dure la Summitul Extraordinar de la Bruxelles, liderii europeni au ajuns la un acord pentru posturile-cheie ale instituțiilor europene.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.