Parlamentul European cere ca americanii să fie lăsați să intre în UE doar cu viză

62154359
Shutterstock

Parlamentul European solicită Comisiei Europene să ia măsurile prevăzute în legislaţia UE pentru a garanta reciprocitatea deplină a vizelor între UE şi SUA, se arată într-un comunicat de presă.

PE a adoptat joi cu 376 voturi pentru, 269 împotrivă şi 43 abţineri o rezoluţie prin care îndeamnă Comisia Europeană să prezinte un act juridic ce prevede suspendarea pentru o perioadă de douăsprezece luni a exonerării de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii SUA, după cum este stabilit în aşa-numitul mecanism de reciprocitate.

Cetăţenii bulgari, croaţi, ciprioţi şi români sunt în continuare obligaţi să deţină viză pentru a intra în SUA, în timp ce toţi ceilalţi cetăţeni ai UE sunt exoneraţi de această obligaţie pentru şederile de scurtă durată (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile), la fel ca si cetăţenii americani atunci când vizitează Uniunea Europeană, precizează PE.

În conformitate cu legislaţia UE, în cazul în care o ţară terţă nu elimină obligativitatea vizelor în termen de 24 luni de la data notificării oficiale a unei situaţii de lipsă de reciprocitate, Comisia trebuie să adopte un act juridic de suspendare a exonerării cetăţenilor săi de obligaţia de a deţine viză pentru o perioadă de 12 luni. Atât Parlamentul European, cât şi Consiliul ar putea formula obiecţii cu privire la un astfel de act.

Situaţia lipsei reciprocităţii care afectează Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România a fost adusă în discuţie în mod oficial la 12 aprilie 2014 (la momentul respectiv, Polonia a fost, de asemenea, afectată, însă cetăţenii polonezi pot călători fără viză în SUA de anul trecut), astfel încât termenul limită pentru acţiune din partea Comisiei a expirat la 12 aprilie 2016.

Parlamentul a solicitat deja Comisiei să respecte normele în cadrul unei rezoluţii adoptate în plen în martie 2017.

"Discriminarea la care sunt supuşi cetăţenii bulgari, croaţi, ciprioţi şi români care călătoresc în SUA este inacceptabilă. Respectând principiul fundamental al solidarităţii între membrii UE, solicităm Comisiei să acţioneze în conformitate cu legislaţia europeană şi să prezinte o propunere de suspendare a exonerării de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii SUA. Va fi apoi la latitudinea Parlamentului şi a Consiliului să evalueze consecinţele politice ale acestei acţiuni", a declarat Juan Fernando Lopez Aguilar (S&D, Spania), preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile şi raportor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Îngrijorare în Coreea de Sud: mai mulți oameni au murit după ce au fost vaccinați antigripal

Cel puțin 13 persoane au murit după ce au fost vaccinate antigripal în Coreea de Sud în ultima săptămână, au anunţat autorităţile.

Germanii îşi fac din nou stocuri de hârtie igienică pe fondul creşterii cazurilor de COVID-19

Vânzările de hârtie igienică şi dezinfectanţi sunt din nou în creştere în Germania, a anunţat joi Oficiul federal de Statistică, pe măsură ce prima economie a Europei se confruntă cu al doilea val al pandemiei de coronavirus, transmite Reuters.

Marea Britanie introduce restricții pentru cetățenii UE cu antecendete penale

Marea Britanie înăsprește regimul de acces pentru cetăţenii Uniunii Europene care au antecedente penale, conform Ministerului de Interne britanic, potrivit BBC

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.