Papa a vorbit despre violența împotriva femeilor după ce a lovit mâna unei credincioase

×
Publicitate

Papa Francisc a descris violenţa împotriva femeilor drept "o blasfemie la adresa lui Dumnezeu", în cadrul omiliei de Anul Nou pe care a susţinut-o la Bazilica Sf. Petre din Roma.

Femeile sunt cele care dau viaţă, a susţinut Suvernaul Pontif "şi totuşi ele sunt în mod continuu insultate, bătute, violate, obligate să se prostitueze şi să pună capăt vieţii care le înmugureşte în pântece".

"Orice formă de violenţă împotriva unei femei este o blasfemie la adresa lui Dumnezeu, care s-a întrupat dintr-o femeie. Salvarea întregii omeniri a venit din pântecele unei femei. Putem să înţelegem de cât de multă umanitate dăm dovadă după cum tratăm corpul unei femei", a susţinut el, informează Agerpres.

Corpul femeii este un sacrificiu adus "pe altarele profane ale publicităţii, ale profitului, ale pornografiei". Femeile trebuie eliberate de consumerism, a mai susţinut Papa, adăugând că "femeile trebuie respectate şi onorate" şi că "a lor este cea mai nobilă carne din lume".

"Şi în zilele noastre, maternitatea este degradată pentru că singura creştere de care suntem interesaţi este cea economică", a punctat Suvernaul Pontif.

Numeroase mame sunt nevoite să fugă în pribegie pentru a le asigura un viitor mai bun copiilor şi ajung în locuri unde sunt considerate de prisos "de către oameni cu stomacurile pline de mâncare şi inimile golite de dragoste", a mai susţinut el.

Papa Francisc a lovit mâna unei femei

 

Cu doar câteva ore mai devreme, Papa Francisc a fost protagonistul unui incident care a devenit deja viral pe rețelele sociale.

O femeie mult prea insistentă l-a scos din sărite pe Papa Francisc. L-a apucat de mână, ca să-l țină pe loc, marți seară, când pontiful a vrut sa asiste la scena nașterii Domnului, din piața San Pietro.

Spre mirarea celor din jur, papa s-a zbătut ca să scape din strânsoare. Vizibil înfuriat de gestul femeii, a lovit-o de două ori peste mână, înainte să reușească, în sfârșit, să evadeze. Negru de supărare câteva clipe, și-a recăpătat apoi zâmbetul și s-a îndepărtat de mulțime.

Papa Francisc şi-a cerut scuze pentru că gestul său

 

Miercuri dimienață, Papa Francisc şi-a cerut scuze pentru că "şi-a pierdut cumpătul" atunci când o femeie a vrut să-i strângă mâna, iar Suveranul Pontif a lovit-o peste mână.

"De atât de multe ori ne pierdem cumpătul. Asta mi s-a întîmplat şi mie. Îmi cer scuze pentru exemplul prost pe care l-am dat", a declarat şeful Bisericii catolice.

Imaginile cu Papa Francisc care a reacţionat iritat, lovind energic mâna unei credincioase, după vecerniile din ultima zi a anului 2019 din Piaţa Sfântul Petru, au fost urmărite de mii de ori pe reţelele de socializare.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Gest fără precedent al lui Kim Jong-Un. Ar putea avea o nouă armă nucleară

Kim Jong-Un şi-a anulat discursul de Anul Nou pentru prima oară din 2013

Revelion sumbru, în Jakarta. 9 oameni au murit şi câteva mii au rămas fără case

Inundaţii devastatoare în capitala Indoneziei, în noaptea dintre ani.

Croația preia președinția Uniunii Europene. Ce probleme importante trebuie să rezolve

Croaţia preia pentru prima dată miercuri preşedinţia rotativă a Consiliului UE, ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar aflându-se pe primul loc între problemele presante care se află pe agenda preşedinţiei croate, relatează dpa.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.