Papa Francisc se întoarce la Vatican după ce a stat 5 săptămâni în spital. Medicii se așteaptă la o recuperare îndelungată

×
Publicitate

Papa Francisc, spitalizat din 14 februarie pentru o dublă pneumonie, va reveni duminică la reşedinţa sa de la Vatican, unde va fi în convalescenţă "cel puţin două luni", a anunţat sâmbătă seara unul dintre medicii săi, citat de AFP.

"Mâine, papa va ieşi din spital şi se va întoarce la reşedinţa sa din Vatican - Domus Sanctae Marthae - unde locuieşte de obicei suveranul pontif în vârstă de 88 de ani", a declarat profesorul Sergio Alfieri, de la spitalul Gemelli din Roma. El se va afla într-o "îndelungată convalescenţă, de cel puţin două luni", a precizat acesta.

"Progresele ulterioare se fac acasă, deoarece spitalul, chiar dacă aceasta poate părea straniu, este cel mai rău loc pentru convalescenţă: este locul unde se contractează cele mai multe infecţii", a explicat el.

Ieşirea din spital a papei, spitalizat de peste cinci săptămâni, era aşteptată în timp ce s-au înmulţit întrebările despre capacitatea Suveranului Pontif de a-şi relua activităţile.

Starea de sănătate a papei "se ameliorează" şi "sperăm că el va putea să-şi reia rapid activităţile normale", a precizat un alt membru al echipei medicale, doctorul Luca Carbone.

Papa Francisc va avea o apariție în public

Luigi Carbone, director adjunct al Serviciului de asistenţă medicală al Vaticanului, a declarat că papa va avea o asistentă care îl va îngriji atunci când se va întoarce la reşedinţa sa de la Vatican.

Vaticanul a anunţat sâmbătă că Francisc va avea duminică prima sa apariţie publică în mai mult de cinci săptămâni, pentru a oferi o binecuvântare de la fereastra camerei sale de spital înainte de a fi externat.

Papa a fost văzut de public o singură dată în timpul şederii sale în spital, într-o fotografie publicată de Vatican săptămâna trecută, care îl arată pe Suveranul Pontif la rugăciune într-o capelă a spitalului.

Francisc doreşte să vină la fereastra spitalului duminică în jurul prânzului pentru a da un salut şi o binecuvântare, a precizat Vaticanul în scurtul său comunicat.

O perioadă de odihnă de două luni pentru Papa Francisc ar putea duce la schimbări semnificative în calendarul evenimentelor viitoare ale Vaticanului.

Papa urma să se întâlnească cu regele Charles al Marii Britanii în data de 8 aprilie şi să conducă ceremoniile anuale ale Vaticanului pentru Paşte în data de 20 aprilie.

Un purtător de cuvânt a declarat sâmbătă că Vaticanul va decide cu privire la aceste întâlniri la o dată ulterioară.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Reacția primarului din Istanbul în fața instanței, după arestare. Acuzat de terorism, Imamoglu a transmis un mesaj ferm

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a respins acuzaţiile de terorism formulate împotriva sa, potrivit unui document judiciar consultat sâmbătă de Reuters.

Cât costă noul avion de luptă al Americii, menit să contracareze adversari precum China sau Rusia. F-47, pe placul lui Trump

Statele Unite au început dezvoltarea F-47 un avion de vânătoare „invizibil”, adică imposibil de detectat de către radare menit să contracareze adversari precum China sau Rusia.

Ce prevede proiectul armistițiului din Ucraina. Trump: „Cred că destul de curând vom avea o încetare completă a focului”

Înaintea unei noi runde de discuții cu experți americani în Arabia Saudită, rușii întețesc atacurile asupra orașelor ucrainene. O dronă explozivă prăbușită, azi-noapte, peste o locuință din Zaporojie a ucis doi părinți și pe fiica lor adolescentă.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.