Papa Francisc: "Aproximativ 2%" dintre preotii Bisericii Catolice sunt pedofili

61387079

Conform BBC News, care citeaza La Repubblica, Papa Francisc a declarat ca exista informatii credibile care arata ca "aproximativ 2%" dintre preotii Bisericii Catolice sunt pedofili.

Papa a mai afirmat ca abuzurile comise asupra copiilor au fost ca o "ciuma", infectand Biserica. El a promis ca va trata aceasta problema cu "severitatea care se impune". Cu toate acestea, un purtator de cuvant al Vaticanului a declarat ca aceste afirmatii aparute in presa italiana nu corespund in totalitate cu declaratiile Papei.

De altfel, corespondentul BBC la Roma David Willey subliniaza faptul ca, de cele mai multe ori, exista o ambiguitate studiata in declaratiile Papei Francisc, atunci cand nu are pregatite din timp astfel de evenimente media.

Si atunci, cand un interviu cu Papa nu este un interviu? Editia de duminica a cotidianului italian La Repubblica a dedicat primele 3 pagini discutiei care a avut loc joi intre Papa Francisc si jurnalistul Eugenio Scalfari. Purtatorul de cuvant al Vaticanului, Federico Lombardi, a anuntat intr-o nota de presa destul de "taioasa" ca nu a fost un interviu in adevaratul sens al cuvantului, desi admite faptul ca a fost in "sensul si spiritul" unei conversatii. Mai mult, Scalfari nu a folosit un reportofon, iar Parintele Lombardi spune ca Papa niciodata nu a verificat acuratetea unui interviu.

Pana acum, Vaticanul a refuzat sa cuantifice abuzurile sexuale ale clericilor la nivelul global al Bisericii Catolice.

In acest interviu insa, Papa Fracisc ar fi declarat ca in raportul primit de la consilierii sai se arata ca aproximativ 2% dintre preotii catolici ar fi pedofili, ceea ce ar insemna aproximativ 8.000 de clerici dintr-un numar total la nivel mondial de aproximatv 414.000.

Papa Francisc a primit pentru prima data la Vatican victime ale unor preoti pedofili

Papa Francisc s-a intalnit luni dimineata, pentru prima data, cu un grup de sase victime ale unor preoti pedofili, a anuntat Sfantul Scaun, relateaza AFP. Aceste victime - doua din Germania, doua din Marea Britanie si doua din Irlanda - au fost primite de catre Jorge Mario Bergoglio la resedinta Sfanta Marta, unde locuieste de cand a fost ales Papa in martie 2013. Inainte de intalnire a fost oficiata o slujba in Capela Papei.

Aceasta intalnire, intr-un format privat, pe care Papa-insusi a anuntat-o la sfarsitul lui mai, a fost foarte asteptata, asociatii ale victimelor exprimandu-si nemultumirea fata de faptul ca nu a avut loc mai devreme si apreciind ca Varicanul nu depune eforturi suficiente in lupta impotriva flagelului pedofiliei. Papa a anuntat in mai multe randuri o "toleranta zero" si vointa de a impune "sanctiuni foarte dure", comparand orice preot care abuzeaza de un copil cu cineva care comite cel mai rau sacrilegiu religios, si anume "o slujba neagra". El a creat o comisie de experti pentru protectia copiilor in cadrul institutiilor Bisericii Catolice.

Aceasta intalnire cu victimele, dupa cele la care fostul Papa Benedict al XVI-lea a participat in cursul mai multor vizite, a avut loc pentru prima data la Vatican.

Scandalul dezvaluit in anii 2000 a vizat zeci de mii de copii, in numeroase tari, din Irlanda si pana in Statele Unite. Faptele au avut loc in anii '60 si '70. Biserica este acuzata ca adesea a tolerat, iar uneori i-a protejat pe infractori, fara sa asculte vocea victimelor.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Povestea "celui mai trist animal din lume". Ursul polar Arturo se topeste de caldura intr-un zoo din Argentina

Mii de iubitori de animale au demarat o campanie pentru ca Arturo, numit de presa internationala "cel mai trist animal din lume", sa fie mutat de la Gradina Zoologica Mendoza din Argentina.

Un comedian rus a patruns pe teren la finala Cupei Mondiale. LeBron James a filmat scena si a urcat-o pe Instagram

Comedianul rus Vitali Zdorovetki a patruns pe teren in a doua repriza a finalei Cupei Mondiale, castigata de Germania in fata Argentinei, scor 1-0, si a incercat sa il sarute pe fotbalistul german Benedikt Howedes.

Incidente violente in Buenos Aires, dupa infrangerea suferita de nationala Argentinei. 55 de oameni au fost raniti

Mai multe incidente, soldate cu 55 de raniti, au avut loc la Buenos Aires dupa infrangerea suferita de nationala Argentinei in finala Cupei Mondiale.

Recomandări
Omar Hayssam, internat în spital. Ce se va întâmpla cu teroristul eliberat după condamnări de 65 de ani de închisoare

Omar Hayssam va fi expulzat din România în termen de 30 de zile, teroristul fiind în prezent internat într-un spital, după ce a fost eliberat din închisoare. Hayssam a cumulat condamnări definitive de 65 de ani de închisoare. 

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.