Pakistanul a executat un pedofil în serie, ucigaş a opt copii. Reacția tatălui unei fetițe violate

61993657
AFP

Un pedofil un serie şi ucigaş a opt copii a fost executat miercuri în Pakistan, după ce apelurile sale au fost respinse de justiţie, au anunţat oficiali pakistanezi.

Mohamed Imran Ali a fost executat prin spânzurare în închisoarea din oraşul Lahore din centrul Pakistanului, în prezenţa lui Amin Ansari, tatăl uneia dintre victime. Violarea şi uciderea fiicei de 7 ani a lui Ansari, Zainab, în luna ianuarie a acestui an, a stârnit un val de indignare la nivel internaţional, relatează Agerpres, citând dpa.

Execuţia a avut loc dimineaţa devreme, iar trupul a fost predat familiei bărbatului, a precizat un oficial al închisorii, Muzaffar Awan.

Ali a fost arestat la două săptămâni după ce trupul neînsufleţit al lui Zainab a fost găsit la o groapă de gunoi în oraşul Kasur, lângă Lahore, în ianuarie. Potrivit poliţiei, fetiţa a fost violată şi strangulată până a murit. Ali a mărturisit, în timpul interogatoriului, că a agresat sexual şi a ucis alţi şapte copii.

Ansari, căruia tribunalul i-a permis să asiste la execuţie, a declarat că se simte satisfăcut după ce l-a văzut pe ucigaşul fiicei sale "murind în mod oribil". "Am sentimentul că s-a făcut dreptate", a declarat Ansari pentru televiziunea pakistaneză Geo.

Aproape 3.500 de copii sunt agresaţi sexual în Pakistan în fiecare an şi majoritatea autorilor reuşesc să se sustragă legii din cauza complicaţiilor juridice şi sociale, afirmă Gohar Mumtaz de la organizaţia de caritate Sahil, care se ocupă de acest dosar.

 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61993651
Una dintre cele mai faimoase picturi din lume va trece printr-o restaurare neobişnuită
Opera "Rondul de Noapte" a lui Rembrandt va rămâne sub ochii publicului pe timpul lucrărilor. Restauratorii vor lucra în muzeu, într-o încăpere din sticlă. În plus, întreg procesul va fi transmis în direct, pe internet.
61993649
Reacția Prințului Charles după ce a aflat că va fi bunic pentru a patra oară
Prinţul Charles a dezvăluit că a închinat paharul de mai multe ori când a aflat că va deveni bunic pentru a patra oară.
61993617
Casă abandonată, plină cu animale pentru piața neagră: ”Nu am văzut niciodată aşa ceva"
Şerpi, păsări exotice, porcuşori de guineea, câini şi iepuri... Sunt câteva dintre cele aproape 100 de animale pe care poliţiştii americani le-au găsit într-o locuinţă abandonată.