”Oportunitate ştiinţifică incredibilă”. Ce speră oamenii de ştiinţă să înveţe de la eclipsa totală din Statele Unite

62394186
Shutterstock

Comportamente ciudate ale animalelor, o coroană solară rareori observată şi chiar posibile efecte asupra oamenilor - cercetătorii intenţionează să colecteze date valoroase, luni, în timpul eclipsei de Soare, care va traversa Statele Unite, scrie AFP.

Eclipsele totale sunt "rare" şi reprezintă o "oportunitate ştiinţifică incredibilă", a subliniat recent, într-o conferinţă de presă, Pam Melroy, administrator asociat la NASA. Agenţia spaţială americană va fi în prim-plan, în special cu lansarea de rachete-sondă.

Iată o prezentare generală a ceea ce cercetătorii intenţionează să studieze:

- Coroana solară -

La momentul la care Luna acoperă complet discul central al Soarelui, stratul exterior al atmosferei acestuia, numit coroană solară, va fi vizibil "într-un mod deosebit de special", a declarat Pam Melroy. Totuşi, acesta este un domeniu "pe care încă nu îl înţelegem complet", a precizat ea.

Citește și
Trump a spus că nu vrea Groenlanda pentru pământurile rare de pe insulă. Este atras, însă, de alte două lucruri
Trump a spus că nu vrea Groenlanda pentru pământurile rare de pe insulă. Este atras, însă, de alte două lucruri

Căldura coroanei creşte odată cu distanţa faţă de suprafaţa Soarelui, un fenomen contra-intuitiv pe care oamenii de ştiinţă încearcă să-l explice.

Tot în această regiune superioară apar erupţiile solare sau proeminenţele structurilor imense de plasmă.

În timpul unei eclipse, partea cea mai joasă a coroanei este mai vizibilă decât prin utilizarea unui instrument special numit coronagraf, a explicat Shannon Schmoll, astronom la Universitatea de Stat din Michigan. Aşadar, aceasta este o oportunitate importantă pentru a o studia.

Un lucru îi entuziasmează în mod special pe oamenii de ştiinţă: Soarele se află în prezent aproape de apogeul activităţii sale, moment care revine la fiecare 11 ani.

Astfel, "şansele de a observa ceva incredibil sunt foarte mari", a precizat Pam Melroy.

- Atmosfera terestră -

Oamenii de ştiinţă vor, de asemenea, să studieze schimbările din partea superioară a atmosferei Pământului, ionosfera. Pe aici trec mare parte din semnalele de comunicaţii. "Perturbările din acest strat pot cauza probleme pentru GPS-ul şi comunicaţiile noastre", a indicat Kelly Korreck, responsabilă în cadrul NASA.

Ionosfera este afectată de Soare - particulele sale sunt încărcate cu electricitate sub efectul radiaţiilor din timpul zilei.

Trei rachete-sondă de mici dimensiuni vor fi lansate înainte, în timpul şi imediat după eclipsă din Virginia, în estul Statelor Unite, pentru a analiza aceste schimbări.

Scăderea intensităţii luminii provocată de eclipsă, mai rapidă şi mai localizată comparativ cu un apus de soare, ar trebui să facă posibilă aflarea mai multor informaţii referitoare la modul în care lumina afectează ionosfera - pentru a putea prezice mai bine eventualele perturbări problematice.

- Comportamentele animalelor -

Eclipsele provoacă comportamente surprinzătoare la animale - spre exemplu, au fost văzute girafe în galop, iar cocoşii şi greierii încep să cânte.

Pe lângă lumină, se poate înregistra o scădere a temperaturilor şi a intensităţii vântului, fenomene la care animalele sunt sensibile.

Andrew Farnsworth, cercetător la Laboratorul de ornitologie al Universităţii Cornell, studiază acest efect asupra păsărilor. El foloseşte radare meteo pentru a detecta vieţuitoarele în zbor.

În timpul eclipsei anterioare din Statele Unite, în august 2017, cercetătorii au observat "o reducere a numărului de vieţuitoare aflate în zbor", a explicat el.

Această eclipsă a condus la încetarea comportamentelor diurne (insectele sau păsările au rămas la sol), însă fără a declanşa un comportament nocturn, precum zborul liliecilor sau al păsărilor migratoare, a explicat el.

Aceste studii sunt "importante pentru înţelegerea modului în care animalele percep lumea" înconjurătoare, a subliniat expertul.

- Sentimentul de mirare -

"Eclipsele au o putere specială. Ele impresionează oamenii, care simt un fel de reverenţă faţă de frumuseţea Universului nostru", a declarat şeful NASA, Bill Nelson, săptămâna aceasta.

Acest sentiment de mirare a fost studiat de cercetători în timpul eclipsei din 2017, pe baza datelor prelevate de la puţin sub 3 milioane de utilizatori ai reţelei sociale Twitter (actuala X).

Rezultatul: cei aflaţi pe traiectoria eclipsei au prezentat o tendinţă mai mare de a folosi cuvinte precum "noi" (în loc de "eu") şi să se preocupe de ceilalţi, conform lui Paul Piff, cercetător în psihologie la Universitatea California, Irvine. Un sentiment de mirare care pare să "ne conecteze unul cu celălalt", a rezumat el.

Anul acesta, el intenţionează să studieze dacă o astfel de experienţă ar putea avea un impact asupra clivajelor politice.

- Ştiinţă participativă -

Aproximativ 40 de proiecte de ştiinţă participativă sunt planificate pentru această eclipsă. "Vă încurajăm să ajutaţi NASA observând ceea ce vedeţi şi auziţi în jur", le-a transmis Bill Nelson celor care urmăresc eclipsa.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Trump a spus că nu vrea Groenlanda pentru pământurile rare de pe insulă. Este atras, însă, de alte două lucruri
Trump a spus că nu vrea Groenlanda pentru pământurile rare de pe insulă. Este atras, însă, de alte două lucruri

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că motivul pentru care dorește ca Groenlanda să devină parte a SUA nu este pentru pământurile rare care ar putea fi găsite acolo, ci „securitatea națională” și „securitatea internațională”. 

Polonia are mai multe tone de aur decât Banca Centrală Europeană și nu are de gând să încetinească ritmul
Polonia are mai multe tone de aur decât Banca Centrală Europeană și nu are de gând să încetinească ritmul

Președintele Băncii Naționale a Poloniei (BNP), Adam Glapiński, afirmă de mai mulți ani că aurul joacă un rol special în structura rezervelor.

Una dintre ultimele insule vândute de Danemarca Statelor Unite a fost insula lui Epstein
Una dintre ultimele insule vândute de Danemarca Statelor Unite a fost insula lui Epstein

Pe măsură ce discuțiile despre cumpărarea Groenlandei de către SUA se intensifică, a reapărut un detaliu interesant din istorie.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale
Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale

Prima şedinţă a Grupului de lucru pentru repartizarea impozitelor către autorităţile administraţiei publice locale. Guvernul transmite că s-a conturat o susţinere pentru păstrarea integrală a impozitului pe venit la primării.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.