ONU califică drept "critică" situația umanitară din sudul Ucrainei: "Ce să mai simt? Mă învârt pe aici și plâng"

×
Publicitate

ONU califică drept "critică" situația umanitară din sudul Ucrainei. Numai în Nikolaev, aproape un sfert de milion de oameni suferă din lipsa căldurii, a apei și a energiei electrice.

E grav și în Herson, iar în Kiev cetățenii vor avea de suportat noi restricții de curent, pe lângă întreruperile deja programate. Compania care furnizează energie în capitala ucraineană trebuie să reducă cu 60% consumul.

Și în Liov, locuitorii vor avea parte de pene de curent mai lungi. Doar jumătate dintre consumatori pot folosi energia electrică în același timp, așa că oamenii vor primi lumină pe rand.

Localnic: "Nu avem curent electric de 16 ore. A revenit timp de o oră și apoi s-a oprit din nou. Am cumpărat un invertor, am cumpărat o baterie, dar nu o pot folosi pentru că se stinge lumina și nu o pot încărca."

Localnic: "Noi suntem de acord cu raționalizarea curentului electric, înțelegem în ce vremuri trăim, dar totul trebuie să fie corect, de ce la unele case e mai tot timpul curent?"

Halyna Petrushka, purtătorul de cuvânt al companiei de electricitate din Liov: "În acest moment, stăm opt ore fără curent electric, apoi patru ore avem curent electric."

Școala înghețată în timp

O școală dintr-un sat din regiunea Herson pare înghețată în timp. Data scrisă pe tablă este 23 februarie. Ajunul invaziei ruse. Și ultima dată când copiii au învățat în sălile de clasă de acolo.

Profesoară: “A doua zi a început războiul. Le-am spus copiilor să stea acasă, deja începuseră raiduri aeriene...”

Clădirea a rezistat bombardamentelor, iar subsolul a fost folosit ca adăpost. Sute de adulți și copii s-au refugiat acolo, în lunile de război. Unii veneau noaptea, alții au rămas permanent. Ultimii doi - spune directoarea școlii - s-au mutat acasă abia acum câteva zile... Și la mai mult de o săptămână după ce satul a fost eliberat de forțele ucrainene.

Profesoară: “Sincer, nu știu cum să descriu ce simt. Aș vrea ca oamenii să nu fie nevoiți vreodată să trăiască prin beciuri. Unele familii erau înfricoșate, și copiii, la fel... Un coșmar.”

În jur, proiectilele inamice cădeau peste casele sătenilor.

"Ce să mai simt? Mă învârt pe aici și plâng"

Bătrână: “Aici era bucătăria mea... Frigiderul... Totul a fost distrus...Ce să mai simt? Mă învârt pe aici și plâng. Ce să mai fac eu, la vârsta mea?”.

În altă parte, la Irpin, în regiunea Kievului, ieri s-a redeschis școala, pentru prima dată după invazia rusă.

Femeie: “Nu avem curent electric, dar măcar putem comunica față în față. Asta este puterea noastră, să fim împreună, să socializăm, copiii între ei, și noi, profesorii, cu ei...”

Între timp, atacurile rusești continuă în Donețk.
 
Volodomir Zelenski: "Ocupanții au bombardat din nou orașul Herson și comunitățile din regiune. În doar o săptămână, inamicul a bombardat de 258 de ori 30 de așezări din regiunea Herson. De asemenea, armata rusă a avariat stația de pompare care furniza apă în orașul Nikolaev."

Forțele ruse încearcă să avanseze în direcțiile orașelor Lîman, Bahmut și Avdiivka din regiunea Donețk, a anunțat Statul Major al forțelor armate ucrainene.

În schimb, din regiunea Zaporojie, acolo unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, cele două tabere se contrazic în declarații.

Petro Kotin, directorul Energoatom: "În ultimele săptămâni am primit informații potrivit cărora există semne că (rușii) se pregătesc să părăsească centrala nucleară de la Zaporojie. (Reporter: Despre ce semne vorbiți?) În primul rând, în presa rusă au început să apară numeroase informații potrivit cărora centrala nucleară din Zaporojie ar putea fi părăsită sau transferată sub controlul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Avem impresia că (rușii) îşi fac valizezele şi fură tot ce pot."

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a negat că trupele rusești s-ar retrage din zona centralei nucleare.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: "Nu este nevoie să căutați unele semne acolo unde nu sunt și nu pot fi."

 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Zelenski mulțumește României și altor state că sprijină iniţiativa ”Cereale din Ucraina”. „Le sunt recunoscător”

Preşedintele Volodimir Zelenski a menţionat România între ţările şi organizaţiile care sprijină noua iniţiativă a Kievului denumită "Cereale din Ucraina" (Grain from Ukraine), care are drept scop facilitarea transportului de cereale ucrainene.

Rusia a retras ameninţarea imediată de reducere a livrărilor de gaze către Republica Moldova

Producătorul rus de gaze Gazprom a retras de luni ameninţarea de reducere a livrărilor de gaze către Republica Moldova.

Orașul ucrainean Dnipro a fost ţinta unui atac cu rachete ruseşti, anunță autoritățile locale

Oraşul ucrainean Dnipro a fost ţinta unui atac cu rachete ruseşti în noaptea de luni spre marţi, potrivit lui Valentynn Reznichenko, şeful administraţiei militare regionale din Dnipropetrovsk.

 

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.