NATO suspendă un tratat-cheie al Războiului Rece după retragerea Rusiei

62269090

NATO a anunţat suspendarea oficială a tratatului referitor la Forţele Convenţionale în Europa, un document-cheie de securitate din perioada post-Război Rece, ca răspuns la ieşirea Rusiei din acest acord, gest pe care Alianța îl condamnă.

„Aliaţii condamnă decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul privind forţele armate convenţionale în Europa (CFE) şi războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, care este contrar obiectivelor tratatului. Retragerea Rusiei este cea mai recentă dintr-o serie de acţiuni care subminează în mod sistematic securitatea euroatlantică”, a reacţionat NATO într-un comunicat preluat de The Guardian.

„Drept consecinţă, statele-părţi aliate intenţionează să suspende funcţionarea Tratatului CFE atât timp cât este necesar, în conformitate cu drepturile lor, în temeiul dreptului internaţional”, menţionează comunicatul.

„Aceasta este o decizie susţinută pe deplin de toţi aliaţii NATO”, precizează Alianţa Nord-Atlantică.

Tratatul CFE, semnat în 1990

Ministerul rus de Externe anunţase, marţi dimineaţă, că Moscova a finalizat demersurile pentru retragerea din tratat. Rusia a declarat că impulsul SUA pentru extinderea NATO a dus la "ocolirea deschisă" de către ţările din alianţa occidentală a restricţiilor de grup prevăzute de tratat şi a adăugat că admiterea Finlandei în NATO şi cererea Suediei de aderare au însemnat că tratatul este mort de facto, noteaZă News.ro.

Majoritatea celor 31 de aliaţi din NATO au semnat Tratatul privind forţele armate convenţionale în Europa, care avea ca scop împiedicarea rivalilor din timpul Războiului Rece de a comasa forţe la sau în apropierea graniţelor comune.

Tratatul CFE a fost semnat în noiembrie 1990 şi ratificat doi ani mai târziu, apoi în 1999 a fost actualizat.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62400402
„Copiii își scriu numele pe corp pentru a putea fi identificați”. Premierul palestinian, în lacrimi în timpul unei conferințe

Prim-ministrul palestinian Mohammad Shtayyeh a izbucnit în lacrimi în timpul unei reuniuni a cabinetului, în timp ce relata povestea unei mame ai cărei copii au fost îngropați sub dărâmături, în Gaza.

 

62400400
O sută de pasageri de pe un vas de croazieră, răniţi în urma unei furtuni în Golful Biscaya

Un vas de croazieră s-a întors în Marea Britanie după ce 100 de pasageri au fost răniţi într-o furtună în largul coastei vestice a Franţei.

 

62400396
Haaretz: „Netanyahu nu este soluția, ci problema”. Premierul Israelului, criticat la scară largă în țara sa

Cotidianul israelian Haaretz a lansat un nou atac la adresa premierului Benjamin Netanyahu pe care îl consideră principalul vinovat pentru eșecurile de securitate care au condus la atacul-surpriză al Hamas.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.