Oficiali britanici: Epidemia de coronavirus ar putea provoca 100.000 de decese în Regatul Unit

62114277
Getty

Guvernul britanic lucrează cu estimarea potrivit căreia noul coronavirus ar putea provoca moartea a circa 100.000 de persoane în Regatul Unit, a informat duminică publicaţia The Sunday Times.

Este o cifră mai mică decât cea avansată iniţial, de 500.000 de morţi, care corespundea celui mai grav scenariu conceput de autorităţile britanice, în care 80% din populaţie ar fi contractat virusul, dar mai mare decât media de 17.000 de decese înregistrate anual din cauza gripei sezoniere, în ultimii cinci ani.

"Estimarea centrală a numărului de morţi este în jurul cifrei de 100.000. Toţi s-au concentrat pe cel mai grav scenariu, dar această estimare este ceea ce aşteaptă experţii să se întâmple cu adevărat", a declarat cotidianului britanic un funcţionar al executivului, potrivit Agerpres.

Un membru al cabinetului condus de premierul Boris Johnson a confirmat pentru The Times că specialiştii consideră "practic corectă" această estimare.

Preşedintele Colegiului Regal al Medicilor, Martin Marshall, a avertizat la rândul său că, în opinia sa, această proiecţie reflectă unul dintre cele mai grave scenarii posibile. "Este foarte greu de stabilit. Ştim că aproximativ 17.000 de oameni mor în fiecare an de gripă, aşa că ne dăm seama că acest tip de virus poate fi chiar mai grav. 100.000 este probabil unul dintre cele mai rele scenarii, sau aşa sper", a declarat Marshall într-un interviu acordat postului Sky News.

Ministerul Locuinţelor a trimis autorităţilor locale un ghid de acţiune în care detaliază numărul de morţi pentru care ar trebui să se pregătească. Deşi suma tuturor acestor estimări nu a fost divulgată, un al doilea funcţionar a dat asigurări cotidianului britanic că totalul "se învârte în jurul unui număr de 100.000" de morţi.

Guvernul a anunţat duminica aceasta că redactează un proiect de lege de urgenţă pentru a face faţă epidemiei. Proiectul stipulează să li se permită cetăţenilor să renunţe temporar la locurile lor de muncă pentru a se dedica voluntariatului în sistemul sanitar, între alte măsuri.

Circa 3 de britanici participă la diverse forme de voluntariat în domeniul medical sau al asistenţei sociale, iar executivul de la Londra speră "să maximizeze" timpul pe care aceşti voluntari îl pot dedica frânării efectelor epidemiei.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62114274
Cum s-a îmbogățit un american de 23 de ani din pariuri. „Îți voi tăia gâtul”
Un cunoscut parior american, care a câștigat peste1 milion de dolari doar în ultimele luni, este acum acuzat că a amenințat cu moartea mai mulți sportivi și pe familiile acestora anul trecut.
62113882
Iranul a interzis toate zborurile către Europa
Autorităţile din Iran au oprit toate zborurile către Europa. Clienţii îşi pot primi banii înapoi, a anunţat agenţia Irna.
62113772
Experți: Răspândirea coronavirusului nu se va sfârşi anul acesta. „Epidemia nu se va încheia”
Profesorul Yuen Kwok-yung de la Universitatea din Hong Kong sfătuieşte autorităţile cu privire la măsurile care trebuie luate în oraş.