Oficial ucrainean: Insurecţia efemeră a Wagner este prima etapă a căderii regimului lui Putin

62360145
Profimedia

Revolta efemeră a grupării paramilitare ruse Wagner împotriva Kremlinului este ”prima etapă a dezmembrării” regimului preşedintelui rus Vladimir Putin, avertizează secretarul Consiliului Naţional ucrainean al Securităţii şi Apărării, Oleksii Danilov.

Şeful Wagner, Evgheni Prigojin, care a condus rebeliunea, este ”doar o parte a grupului şi o parte a planului, vârful aisbergului în procesul destabilizării”, declară secretarul Consiliului Nţaional ucrainean al Securităţii şi Apărării, Oleksii Danilov.

”Regimul lui Putin a fost înjunghiat în spate cu un cuţit nu în mod instantaneu fatal, dar cu siguranţă ireversibil, deşi tardiv”, apreciază el.

”Numărătoare inversă a început”, ameninţă Danilov.

Rebeli înarmaţi anti-Putin îşi îndeamnă duminică susţinătorii să se ridice şi să profite de situaţia creată de Wagner - pentru a prelua puterea

”Un grup de oameni nemulţumiţi s-a format în Rusia - forţe de securitate, oficiali şi oligarhi ai capitalului - care consideră acţiunile lui Putin mortale pentru existenţa şi interesele lor, o ameninţare la adresa Rusiei”, declară Danilov.

El subliniază că nu se îndoieşte că trupe Wagner sau alte grupări anti-Putin vor ajunge, până la urmă, în Piaţa Roşie, în centrul Moscovei.

”Marşul lui Prigojin în Rostov este o demonstraţie a seriozităţii intenţiilor, oportunităţilor existente şi creării condiţiilor începutului procesului de transfer al puterii - de bunăvoie sau cu forţa”, declară el.

Oleksii Danilov afirmă că, pentru a se salva pe sine, Putin trebuie să-şi ”epureze” forţele de securitate, să elimine complet Wagner, să-l pedepsească pe Prigojin - care a plecat în exil în Belarus -, să instituie legea marţială în Rusia şi apoi ”sî înceapă represiunea în masă”.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62333588
Prima reacție a Chinei după rebeliunea Wagner: Ceea ce se întâmplă în Rusia este o „afacere internă”
Ministerul chinez de Externe anunţă duminică faptul că susţine eforturile Rusiei de a ”proteja stabilitatea” ţării, în prima reacţie după rebeliunea grupării paramilitare Wagner, care a făcut Kremlinul să tremure.
62261787
Marea Britanie observă progrese tactice graduale în contraofensiva ucraineană
Ministerul britanic al Apărării a estimat duminică, în raportul său zilnic despre evoluţia războiului din Ucraina, că armata ucraineană face "progrese tactice graduale în operaţiunile sale ofensive contra trupelor ruse în sudul şi estul Ucrainei. 
62240024
„Wagner este mult mai mare decât războiul Rusia-Ucraina”. Explicațiile unui fost ofițer de informații
„Wagner nu se referă numai la Ucraina”, a declarat fostul ofițer britanic de informații Philip Ingram pentru Sky News.