Oficial din Egipt: „Extindem invitaţia la un summit regional şi internaţional privind viitorul cauzei palestiniene”

62353900
Profimedia

Autorităţile egiptene au declarat duminica aceasta că vor "extinde invitaţia la un summit regional şi internaţional privind viitorul cauzei palestiniene".

 

Anunțul a venit cu puţin timp înainte ca secretarul de stat american, Antony Blinken, să sosească la Cairo în cadrul unui turneu regional, transmite France Presse.

Într-un moment în care Hamas, aflat la putere în Gaza, şi Israelul sunt angajate într-un război deschis - cu mii de morţi de ambele părţi şi aproximativ un milion de persoane strămutate - iar conflictul ameninţă să se extindă, Consiliul Securităţii Naţionale de la Cairo nu a oferit nici un calendar şi nici o listă de participanţi la acest summit.

Egiptul, mediatorul istoric între palestinieni şi israelieni, este prima ţară arabă care a recunoscut Israelul. Acesta împarte frontiera de nord-est cu Gaza şi cu statul israelian.

Ajutoarele internaţionale sosesc la Sinai de câteva zile, aşteptând să fie transferate în Gaza.

Însă, după trei bombardamente israeliene în mai puţin de 24 de ore, luni şi marţi, punctul de trecere Rafah, singurul din Gaza care nu este controlat de Israel, a fost închis.

În timp ce armata israeliană a ordonat vineri ca cei 1,1 milioane de locuitori din nordul Fâşiei Gaza să se mute în sud, Consiliul Securităţii Naţionale, condus de preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, a reiterat că "respinge relocarea populaţiei care are scopul de a pune capăt cauzei palestiniene în detrimentul ţărilor vecine", potrivit biroului prezidenţial.

Pentru preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, o astfel de "relocare" este o "a doua Nakba", "catastrofa" care a însemnat exodul a 760.000 de palestinieni după crearea Israelului în 1948.

Cairo se teme că locuitorii din Gaza ar putea forţa graniţa lor, aşa cum au făcut-o la începutul blocadei israeliene în 2008.

Fostul ministru adjunct de externe israelian Danny Ayalon a stârnit recent controverse pe această temă.

''Nu le spunem locuitorilor din Gaza să se înece în mare (...) Există un spaţiu aproape infinit în deşertul Sinai", a declarat el pentru canalul Al-Jazeera din Qatar.

''Egiptul trebuie să joace jocul", a mai spus el, sugerând că Israelul şi comunitatea internaţională ar putea finanţa "oraşe de corturi cu alimente şi apă" pentru a-i "găzdui temporar pe toţi în Sinai".

Deocamdată, punctul de trecere Rafah este încă închis, deoarece Egiptul a condiţionat plecarea americanilor, negociată de Washington, de ajungerea ajutorului umanitar în Gaza.

Zeci de persoane cu dublă cetăţenie, ţinând paşapoarte străine în mână, aşteaptă în apropierea terminalului, care a fost bombardat de trei ori în ultimele zile de aviaţia israeliană. Una dintre aceste persoane, Said al-Hassi, care încearcă să se întoarcă în Suedia, pe care a părăsit-o în urmă cu trei săptămâni pentru o vacanţă în Rafah, unde locuieşte familia sa, spune că ''în ţările paşnice'' îşi poate folosi paşaportul suedez, dar aici, ''un paşaport nu are nicio valoare în faţa bombardamentelor şi a războiului'', relatează AFP.

Cairo susţine că terminalul nu poate fi folosit "exclusiv" pentru plecarea străinilor. Nimeni nu va pleca, explică surse citate de mass-media apropiate serviciilor de informaţii, atâta timp cât ajutorul umanitar internaţional pentru Gaza, care se acumulează în Sinaiul egiptean, nu va fi lăsat să treacă.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Papa Francisc lansează un apel la prezervarea patrimoniului religios din Nagorno-Karabah

Papa Francisc a lansat duminică un apel la prezervarea patrimoniului religios din Nagorno-Karabah, în special mânăstirile, după ofensiva azeră din septembrie care a condus la exodul populaţiei armene din regiune.

 

„Ceea ce spunem este doar o cărămidă în plus în cunoaştere”. Ce au descoperit oamenii de știință despre tabloul „Mona Lisa"

„Mona Lisa", una dintre cele mai faimoase şi mai studiate picturi din lume, are încă secrete de spus.

Efectele pe care le va avea conflictul din Orientul Mijlociu pe piețele mondiale. „Prețul petrolului va continua să crească”

Economiştii şi analiştii prognozează noi efecte de undă ce vor fi resimţite la nivel global în urma conflictului din Orientul Mijlociu şi aşteaptă să vadă dacă situaţia se va extinde şi în alte ţări.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.