Oficial chinez: Aproape 90% dintre locuitorii din Henan, infectați cu COVID-19

62304969
Shutterstock

Aproape 90% dintre locuitorii din Henan, una dintre cele mai populate provincii ale Chinei, au fost infectaţi cu COVID-19.

Este declarația făcută, luni, un oficial al autorităţilor sanitare regionale, în timp ce ţara se confruntă cu un val de infectări fără precedent în ultimii trei ani, relatează AFP, conform Agerpres.

În provincia Henan (centru), a treia cea mai populată provincie din China, 89% din populaţie fusese infectată cu COVID-19 până pe data de 6 ianuarie, a declarat Kan Quancheng.

Pe baza acestui procent, circa 88,5 milioane de persoane ar fi contractat deja COVID-19, din cei aproape 100 de milioane de locuitori ai provinciei.

Numărul vizitelor medicale pentru febră a atins un vârf pe 19 decembrie şi de atunci a scăzut constant în Henan, a precizat oficialul chinez pentru presă.

Autorităţile se aşteaptă la un nou val de infectări în timpul Anului Nou Lunar (22 ianuarie anul acesta), când milioane de chinezi din oraşe vor merge în zonele rurale pentru a se reuni cu familiile lor.

După trei ani de măsuri sanitare considerate printre cele mai stricte din lume, China a abandonat brusc la începutul lunii decembrie aşa-numita politică „zero COVID”. De atunci, ţara se confruntă cu cel mai grav focar de coronavirus, cunoscând o explozie a numărului de cazuri.

China, cu 1,4 miliarde de locuitori, a înregistrat de la ridicarea restricţiilor sanitare în decembrie doar 30 de decese din cauza COVID, în pofida valului de contaminări. Numeroşi experţi şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră însă că aceste cifre nu reflectă situaţia reală din ţară.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Navalnîi a petrecut Revelionul într-o celulă disciplinară, alături de un deținut psihotic. De ce a fost pedepsit

Aflat de aproape doi ani în închisoare, în Rusia, opozantul Aleksei Navalnîi a dezvăluit, luni, într-o comunicare cu avocaţii săi, că a petrecut noaptea de Anul Nou într-o celulă disciplinară.

Experți de top în politică externă: Rusia va deveni un stat eșuat sau se va destrăma până în 2033

Aproape jumătate dintre experții de top în politică externă cred că Rusia va deveni un stat eșuat sau se va destrăma până în 2033, potrivit unui nou sondaj realizat de Consiliul Atlantic.

Marea Britanie intenționează să ofere Ucrainei tancuri Challenger 2. „Stabilim în coordonare cu fiecare aliat”

Marea Britanie examinează pentru prima dată de la începerea agresiunii ruse asupra Ucrainei posibilitatea de a-i oferi acesteia din urmă tancuri.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Revendicările fermierilor care participă la protestul din Piața Victoriei. Guvernul face apel la încetarea violenţelor

Fermierii care participă marți la protestul din Piața Victoriei au transmis Guvernului o listă de revendicări, printre care se numără redeschiderea de urgență a exportului de ovine, fără restricții în comercializare.

Președintele Nicușor Dan, criticat de un procuror CSM: „Dacă urmăm linia desenată de preşedinte nu mai e nimeni corupt”

Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, îl critică pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a spus că lipsa relatărilor despre cazuri de mare corupție reprezintă „un mic pas înainte”.