O rachetă de croazieră rusă a intrat în spațiul aerian al NATO. Statul în care a pătruns arma Kremlinului

62435942
Getty

O rachetă de croazieră lansată de Rusia împotriva unor ţinte din vestul Ucrainei a încălcat pentru scurt timp spaţiul aerian al Poloniei, a anunţat duminică armata poloneză, relatează AFP şi Reuters.

Timp de circa 40 de secunde, "una dintre rachetele de croazieră lansate în cursul nopţii de aviaţia (...) Federaţiei Ruse a încălcat spaţiul aerian polonez", a declarat comandamentul operaţional al forţelor armate poloneze.

"Obiectul a pătruns în spaţiul aerian polonez în apropierea satului Oserdow (est) şi a rămas acolo timp de 39 de secunde", a precizat sursa citată, subliniind că racheta a fost observată de radarele militare pe toată durata zborului.

"Armata poloneză monitorizează constant situaţia de pe teritoriul ucrainean şi rămâne permanent în stare de alertă pentru a asigura securitatea spaţiului aerian polonez", a precizat armata, potrivit Agerpres.

În urma acestui incident, "au fost activate toate procedurile necesare pentru a asigura securitatea spaţiului aerian polonez. Aviaţia poloneză şi aliată, printre altele, a fost activată", a mai spus în comunicatul său comandamentul operaţional al forţelor armate.

Un alt incident de acest gen a avut loc în decembrie anul trecut când o rachetă rusă a pătruns în spaţiul aerian polonez înainte de a-l părăsi câteva minute mai târziu, în direcţia Ucrainei.

În noiembrie 2022, o rachetă ucraineană a căzut în satul polonez Przewodow, în apropiere de graniţa cu Ucraina, provocând moartea a două persoane.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62416788
Alarmă la bordul unui avion Boeing 737. Mesajul FBI primit de pasageri care a stârnit panică
Un avion - MAX 9 al Alaska Airlines a suferit o urgenţă în aer. După incident, Biroul Federal de Investigaţii (FBI) al SUA a transmis pasagerilor care se aflau în avion un mesaj care a stârnit panică.  
62426416
Jocul acuzațiilor după atentatul de la Moscova. Zelenski: „Și Putin, și alți ticăloși încearcă să arunce responsabilitatea”
La Moscova, oficialii caută vinovați pentru atacul terorist de la centrul comercial și, bineînțeles, Ucraina e pe buzele multora.
62435910
Răzbunarea lui Putin după atacul terorist din Moscova. Ce a promis liderul Rusiei că le va face autorilor masacrului
E zi de doliu astăzi, la Moscova, după atacul terorist în care și-au pierdut viața cel puțin 133 de oameni și alți 140 au fost răniți.