O persoană a murit şi alte patru au fost rănite într-un atac la o biserică din California

62259977
StirilePROTV

O persoană a murit şi alte patru au fost rănite grav, duminică, într-un atac la o biserică din Laguna Woods, din California, relatează AP, scrie News.ro. 

Atacatorul, un bărbat asiatic de aproximativ 60 de ani, care a deschis focul asupra celor prezenţi la masă la Biserica Presbiteriană Geneva, a fost prins de credincioşi. La locul atacului au fost descoperite două pistoale.

Jeff Hallock, reprezentant al Departamentului Şerifului din Orange County, a spus că încă nu se ştie motivul atacului, însă anchetatorii nu cred că atacatorul locuieşte în comunitatea respectivă.

Majoritatea celor care se aflau în biserică în momentul atacului ar fi de origine taiwaneză.

Atacul a avut loc cu puţin înainte de ora locală 13.30, când la masă în biserică se aflau cel puţin 30 de oameni.

“Un grup de credincioşi a dat dovadă de un eroism excepţional şi de curaj intervenind pentru a-l opri pe suspect. Cu siguranţă ei au prevenit alte decese”, a declarat Jeff Hallock.

Un bărbat a murit şi alte patru persoane au fost rănite grav. O altă persoană a suferit răni uşoare. Toate victimele sunt adulţi.

Masa de prânz ar fi fost în onoarea unui fost pastor al congregaţiei taiwaneze.

Atacul a avut loc la o zi după ce un tânăr de 18 ani a ucis 10 oameni într-un supermarket din Buffalo, New York.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62259976
Război în Ucraina. Sinteza evenimentelor, 16 mai 2022. Situaţia de la Azovstal rămâne critică

Rusia ar fi pierdut o treime din trupele sale terestre din Ucraina, susţine serviciul de informații al Ministerului britanic al Apărării.

62259973
Membrii Kalush Orchestra, câștigătoarea Eurovision 2022, s-au întors în Ucraina pentru a se înrola în armată

Oleg Psiuk, solistul grupului trupei Kalush Orchestra care a câștigat Eurovision 2022, și colegii săi s-a întors în Ucraina pentru a se înrola în armată.

62247641
Război în Ucraina, ziua 81. Patru rachete rusești au lovit la 15 kilometri distanță de granița cu Polonia

Știrile PRO TV v-a transmis în format LIVE TEXT cele mai importante informații cu privire la războiul declanșat de Rusia în Ucraina.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.