O mie de obiecte de suflet ale lui Freddie Mercury scoase la licitație de cea mai bună prietenă a starului

62342842

Cea mai veche prietenă a regretatului Freddie Mercury, Mary Austin, una dintre cele mai mari influențe din viața personală și profesională a cântărețului, scoate la licitație 1.500 de obiecte de suflet ale starului Queen, scrie BBC.

Mary Austin va scoate la licitație o colecție intimă de 1.500 de articole aparținând regretatului star Queen, inclusiv manuscrie cu unele dintre versurile sale scrise de mână și costumele de scenă.

În timpul vieții, Mercury a adunat o colecție devenită extrem de valoroasă pe care a păstrat-o în casa lui din vestul Londrei.

Când a murit în 1991, i-a lăsat atât casa, cât și conținutul acesteia, lui Mary Austin.

Un portret al pictorului francez Tissot a fost ultima operă de artă cumpărată de Mercury, chiar cu o lună înainte de a muri, se află printre obiectele scoase la licitație.

Se estimează că această piesă va ajunge între 400.000 și 600.000 de lire sterline.

casa lui freddie mercury

„Este o colecție foarte inteligentă și sofisticată”, a spus Austin jurnaiștilor BBC.

Un punct culminant al vânzării vor fi versurile scrise de mână ale lui Freddie Mercury pentru unul dintre cele mai mari cântece ale formației Queen, We Are The Champions, inclusiv armonii și acorduri, scrise pe nouă pagini. Se așteaptă să se vândă cu 200.000-300.000 de lire sterline.

Austin a spus că versurile au reprezentat amintirea cea mai puternică de care se desparte cel mai greu deoarece arată „pentru mine, cea mai frumoasă latură” a bărbatului căruia i-am fost devotată.

La vârstă de nouăsprezece ani, Austin l-a întâlnit pe Freddie Mercury la o întâlnire pe care a avut-o cu chitaristul Queen, Brian May. 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62342787
Un laborator cu agenţi patogeni ai rujeolei, holerei şi poliomielitei din Sudan se poate transforma ”într-o bombă cu germeni”
Riscurile unui dezastru biologic sunt „foarte ridicate" în Sudan, după ce una dintre forțele combatante a capturat un laborator din Khartum în care s-ar fi aflat eșantioane ale unor agenţi patogeni ai rujeolei, holerei şi poliomielitei.
62342801
Oficialii de la Pentagon estimează că războiul se îndreaptă către un impas după 2023
Dispare optimismul din evaluările făcute de experții americani cu privire la șansele Ucrainei de a câștiga războiul. Mai mult, chiar oficiali de la Pentagon estimează că războiul se îndreaptă către un impas după 2023.
62342762
Fetiță româncă de 5 ani, găsită moartă într-un apartament din Franța, băgată într-un sac de gunoi. Cine ar fi ucis-o pe Roza
Moarte șocantă în familia unor români stabiliți în Franța. Trupul fetiței lor în vârstă de cinci ani a fost găsit într-un sac de gunoi, ascuns în apartamentul unui adolescent cu probleme psihice.