Misterul unui crater gigantic, cu diametrul de 60 de metri, apărut peste noapte în Mexic

×
Publicitate

O dolină plină cu apă, apărută din motive necunoscute pe un câmp din centrul Mexicului, îşi măreşte dimensiunile, a precizat joi protecţia civilă locală.

Groapa, care avea un diametru de doar cinci metri atunci când a fost descoperită în zona satului Santa Maria Zacatepec din statul Puebla (centru), măsoară acum 97 de metri în lungime şi 78 de metri în lăţime, a declarat coordonatorul departamentului local de apărare civilă, Jose Antonio Ramirez, în cadrul emisiunii radiofonice Aristegui Noticias.

Proprietara singurei case din apropierea gropii a descoperit cavitatea în weekend, după ce a auzit un zgomot puternic. Ramirez a avertizat că locuinţa femeii riscă să se prăbuşească.

Cauzele apariţiei dolinei sunt în curs de investigare, potrivit Agerpres.

Apărarea civilă naţională din Mexic a precizat că apa subterană infiltrată în solul care se erodează cu uşurinţă ar putea fi cauza formării dolinei.

Groapa are o adâncime estimată de circa 20 de metri.

Vulcanul Popocatepetl se află la o distanţă de circa 50 de kilometri vest de Santa Maria Zacatepec. Solul din această regiune conţine depozite de cenuşă şi fragmente vulcanice fine.

Potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), astfel de adâncituri se formează când apa circulă în subteran, dizolvând rocile şi dând naştere unor cavităţi şi caverne subterane.

Autorităţile au avertizat în mod repetat localnicii să nu se apropie de dolină.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62193521
Vasul care a ars două săptămâni lângă Sri Lanka a început să se scufunde. Poate provoca un dezastru ecologic

O navă încărcată cu acid azotic, etanol și sodă caustică, care a luat foc în oceanul Indian, lângă Sri Lanka, începe să se scufunde.

62193520
Tornadă devastatoare în China. Urgia a lăsat în urmă victime și pagube uriașe

O tornadă a fost filmată în plină acţiune în nord-estul Chinei. Urgia a durat o jumătate de oră şi a lăsat în urmă victime omeneşti şi aproape 200 de case distruse.

62193518
Bărcile sunt la mare căutare în Marea Britanie. Canalele și râurile au devenit locurile perfecte pentru izolare

Bărcile sunt tot mai căutate de englezi, de când a început pandemia. Canalele din Marea Britanie au devenit extrem de populare pentru că oferă izolarea impusă de autorități în această perioadă.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.