O fostă finalistă a concursului „Miss Universe”, găsită moartă. Avea doar 23 de ani

62127100
Facebook.com

Finalista „Miss Universe” din Noua Zeelandă, Amber-Lee Friis, a murit la vârsta de 23 de ani.

Potrivit autorităților, a fost găsită moartă în circumstanțe neclare, transmite nypost.com.

Directorul general al „Miss World” din Noua Zeelandă a confirmat moartea sa printr-o postare pe Facebook.

„În mod tragic a murit ieri. Lumea este un loc mai mic, fără ea. Era cinstită, avea o energie pe care puțini o au. Ne-a plăcut de ea, am respectat-o și ne bucurăm să o numim prietenă și după ce s-a terminat competiția. Odihnește-te în pace. Ne-ai părăsit prea devreme”, a spus el.

Vestea a fost confirmată și de agenția cu care lucra tânăra.

„Cu o tristețe imensă, recunoaștem trecerea în neființă a frumoasei și talentatei Amber-Lee Friis”, a precizat un reprezentant al agenției.

Friis a fost concurentă a „Miss Universe” din Noua Zeelandă și a fost una dintre cele 20 de finaliste.

„Toate aceste fete frumoase merită un fel de coroană. Nu ați crede câți prieteni mi-am făcut. Sunt recunoscătoare. Amintirile mele nu vor muri niciodată”, a spus ea în 2018.

Informațiile despre cum a murit tânăra sunt puține și nu există încă o versiune oficială.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62119571
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 24 mai. New York a ajuns sub pragul de 100 de morţi în 24 de ore
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 24 mai. La nivel mondial au fost înregistrate peste 5,3 milioane de cazuri de coronavirus și peste 340.000 de persoane au murit.
62127046
Eveniment istoric. O aeronavă israeliană, în Turcia, pentru prima dată în 10 ani
O aeronavă aparţinând companiei aeriene israeliene El Al a aterizat duminică pe pământ turcesc pentru prima dată în 10 ani.
62126925
Povestea dramatică din spatele uciderii unei românce, în Italia. Cine e de fapt criminalul
Presa italiană dezvăluie povestea din spatele crimei care a avut loc, vineri, în fața unui supermarket din Cuneo, Italia.