O femeie de 111 ani s-a vindecat de COVID. Fiul ei, 80 de ani, este încă internat în spital

62211609
Profimedia

O femeie din Georgia în vârstă de 111 ani s-a vindecat de COVID-19 şi a fost externată luni, după ce a petrecut 12 zile într-un spital, au informat autorităţile locale.

„Pacienta, născută în 1910, se simte bine. A respectat toate recomandările medicale şi are o mare dorinţă de recuperare”, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului în care a fost tratată femeia.
În schimb, fiul ei în vârstă de 80 de ani este în continuare internat din cauza COVID-19, au relevat surse din acelaşi spital.

Georgia a raportat luni 1.120 de cazuri noi de COVID-19 şi 61 de decese asociate acestei boli.

Recordul zilnic de decese asociate noului coronavirus s-a înregistrat în această ţară caucaziană pe 2 septembrie, când au fost raportate 81 de decese.

În Georgia, o ţară cu o populaţie de 3,7 de milioane de locuitori, au murit 7.867 de persoane din cauza COVID-19 de la începerea pandemiei.

Potrivit statisticilor oficiale, până în prezent au primit cel puţin o doză de vaccin 845.420 de persoane, iar 480.613 au fost vaccinate cu schemă completă.

În Georgia se administrează patru vaccinuri anti-COVID-19: Pfizer, AstraZeneca, Sinopharm şi Sinovac.

Din cauza creşterii numărului de cazuri, autorităţile georgiene au reimpus în septembrie purtarea obligatorie a măştilor sanitare în spaţiile deschise.

Au fost, de asemenea, suspendate activităţile sportive şi recreative de masă.

Alte măsuri de frânare a răspândirii coronavirusului prevăd ca elevii să înceapă cursurile din 15 septembrie, în format online.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62211608
Caz șocant. Cum a rămas o femeie încarcerată într-o mașină accidentată timp de trei zile deși anunțase poliția
O femeie, în vârstă de 25 de ani, a murit după ce a rămas încarcerată pentru trei zile într-o mașină accidentată, alături de iubitul ei.
62211602
Prima țară din lume care a adoptat moneda virtuală Bitcoin la scară națională
Statul El Salvador devine prima ţară din lume care adoptă la scară naţională moneda virtuală Bitcoin.
62211582
După divort, a făcut o listă cu oamenii pe care voia să îi ucidă, dar și-a omorât copilul și apoi s-a sinucis
După ce a divorțat, Derek Thebo, în vârstă de 32 de ani, i-a spus fostei soții că îi va ucide pe ea și pe copiii săi, făcând și o listă cu rudele femeii pe care el avea de când să le omoare.