Noi seisme au zguduit insula Santorini în doar câteva ore. Unul dintre cutremure are magnitudinea de peste 5

62517842
Profimedia

Noi seisme au zguduit insula greacă Santorini în intervalul cuprins între miercuri seară şi joi dimineaţă, inclusiv unul care a avut o magnitudine de peste 5, înscriindu-se într-un val seismic care îi nedumereşte pe oamenii de ştiinţă.

Şapte cutremure de pământ succesive, cu magnitudini de peste 4, au fost înregistrate joi între orele 02:23 GMT şi 03:36 GMT de Institutul de Geodinamică din Atena, autoritatea de referinţă în materie de analiză seismică din Grecia, informează AFP.

Acea serie a urmat unui seism cu magnitudinea 5,2, cel mai puternic începând din weekendul trecut, care a fost înregistrat miercuri seară.

Experţii în domeniu nu au putut deocamdată să ofere o estimare definitivă asupra momentului în care se va încheia această activitate seismică, însă au insistat pe faptul că ea este fără precedent.

În pofida ultimelor seisme succesive, "intensitatea scade, dar ea încă nu s-a stabilizat", a declarat directorul de cercetare al institutului menţionat, Athanassios Ganas, pentru televiziunea publică ERT

"Ne aflăm la jumătatea drumului", a adăugat directorul adjunct al institutului, Vassilis Karastathis, pentru acelaşi post de televiziune.

Institutul a anunţat joi că cel puţin 6.000 de cutremure au fost înregistrate în zona maritimă a insulelor Santorini, Amorgos, Anafi şi Ios, toate destinaţii turistice, începând din 26 ianuarie.

Peste 11.000 de locuitori şi muncitori sezonieri au părăsit Santorini de duminica trecută pe cale maritimă şi aeriană, iar operatorii locali au intensificat legăturile cu Grecia continentală crescând numărul curselor de feribot şi aeriene.

Experţii subliniază că regiunea nu a cunoscut o astfel de activitate seismică în istoria măsurătorilor, care au început să fie efectuate în 1964.

Renumită pe plan mondial, insula Santorini se află pe un vulcan care a intrat în erupţie cel mai recent în 1950, însă experţii dintr-un comitet au afirmat luni că seismele actuale "nu sunt asociate cu o activitate vulcanică".

Până în prezent, aceste cutremure nu au provocat pagube materiale şi nici nu au rănit persoane.

Totuşi, echipe de salvatori au fost trimise în regiune ca măsură de precauţie şi au fost montaţi mai mulţi senzori seismici suplimentari.

Directorul Agenţiei de planificare şi protecţie seismică din Grecia, Efthymios Lekkas, a avertizat miercuri că există cinci zone cu risc de alunecări de teren pe insula Santorini.

Şcolile din cel puţin 12 insule din Arhipelagul Cicladelor au fost închise din motive de precauţie până vineri, fapt care a determinat numeroase familii cu copii să părăsească Santorini până când situaţia se va ameliora.

Insula Santorini a atras aproximativ 3,4 milioane de vizitatori în 2023. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62447955
Financial Times: Moscova a fost „direct implicată în achiziționarea de software pentru sistemul de frontieră al UE”

Angajații diviziei din Moscova a companiei franceze de IT Atos au participat în 2021 la achiziționarea de software pentru proiectul European Visitor Registration System al Uniunii Europene.

62515097
Politicienii din SUA vor să interzică folosirea DeepSeek în instituții. A fost descoperit un cod informatic suspect

Politicienii americani fac presiuni pentru a interzice DeepSeek de pe toate dispozitivele deținute de guvernul SUA, pe fondul temerilor că chatbotul AI ar putea colecta date vitale, pentru guvernul chinez.

62517834
Franţa a anunțat livrarea primelor avioane de luptă Mirage 2000-5 către Ucraina

Primele avioane de luptă Mirage 2000-5 pe care Parisul le-a promis Kievului au fost livrate Ucrainei pentru a o ajuta să-şi apere spaţiul aerian împotriva Rusiei, a anunţat joi ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, relatează AFP.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.