Noi detalii despre cazul Evei Kaili, vicepreședintele PE arestat la Bruxelles pentru corupție

×
Publicitate

Apar noi detalii despre cazul vicepreședintelui Parlamentului European arestat. Reprezentanta Greciei, Eva Kaili, a ajuns în arest pentru o presupusă luare de mită.

Dosarul vizează încercările Qatarului de a demonstra că a făcut progrese în ceea ce privește drepturile omului și condițiile de muncă ale migranților. Până acum s-au făcut patru arestări și 16 percheziții, în urma cărora a fost confiscată suma de 600.000 de euro.

Eva Kaili, vicepreședinte PE: “Astăzi, Cupa Mondială la Fotbal din Qatar este o dovadă concretă a modului în care diplomația sportivă poate duce la o transformare istorică a unei țări ale cărei reforme au inspirat lumea arabă. Qatarul este lider în dreptul muncii.”

Cel puţin aşa ne asigura, luna trecută, unul dintre cei 14 vice-presedinti ai Parlamentului European, socialista Eva Kaili, reprezentând Grecia. Ea s-a dus personal în Qatar şi a redactat un raport despre respectarea drepturilor muncitorilor, după ce se presupune că a verificat minuţios situaţia. Ba mai mult, din admiraţie pentru Qatar, Eva Kaili a virat într-un rechizitoriu al celor care îndrăznesc să formuleze critici. Retrospectiv, arestarea ei pare materializarea unei autoprofetii.

Eva Kaili: “Şi totuşi, sunt pe aici unii care care cer discriminarea şi discreditarea Qatarului şi acuză de corupţie pe toţi cei care discuta ori colaborează cu oficialii din Qaar. Dar asta nu-i împiedică să le ia gazele şi să aibă companii care fac profituri de miliarde acolo.”

Ăsta pe când presa presa mondială vuia despre problemele grave întâmpinate de Qatar în eforturile sale de a găzdui Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Emiratul a fost acuzat de mită, corupție, crimă și sclavie, întrucât în jur de 6.500 de muncitori străini ar fi murit pe șantierele Cupei Mondiale.

Hassan al-Thawadi, Hassan al-Thawadi, secretarul general al Comitetului suprem pentru livrare și moștenire al Qatarului: "Estimarea este între 400 şi 500 de victime. Nu am cifra exactă. (Reporter: Câţi oameni au murit clădind infrastructura acestei Cupe Mondiale?) Ca să fie foarte limpede, de la începutul lucrărilor pentru Campionat, am înregistrat trei decese pe şantierele asociate Cupei. 4-500 de decese indică total al morţilor din construcţii în toată ţara, nu doar pentru Cupa Mondială."

Qatar 2022 CEO: "Qatarul este ca orice altă ţară din lume unde se înregistrează decese în construcţii. De zece ani, unii încearcă să promoveze cifre false pentru a mânji cu noroi reputaţia acestei Cupe Mondiale, scoţând datele din context, umflându-le într-un mod mistificator. Acesta este jurnalism iresponsabil."

Ca să declare răspicat de la tribună legislativului european: "Qatarul este lider în drepul muncii."

Eva Kaili este suspectată că ar fi primit mită de la autorităţile de la Doha. Potrivit procuraturii federale belgiene, locuința Evei Kaili a fost percheziționată aseară târziu, iar eurodeputată a fost dusă la poliţie pentru interogatoriu. Singura modalitate de a aresta un euro-parlamentar protejat de imunitate este să-l prinzi în flagrant delict.

"În acest stadiu, nu putem comenta despre o investigație în curs. Pot doar confirma că am cooperat pe deplin, și vom continua s-o facem, cu toate autoritățile relevante. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a sprijini cursul justiției", a comentat precaut preşedinta parlamentului European, malteza Roberta Metsola.

Ce persoane mai sunt vizate de anchetă

Celelalte persoane arestate în cadrul anchetei, începute încă din luna iulie, sunt de origine italiană: - partenerul de viață al Evei Kaili, asistentul parlamentar Francesco Giorgi, fostul eurodeputat Pier-Antonio Panzeri și liderul de sindicat Luca Visentini.

"Cele 16 percheziții de vineri au permis anchetatorilor să rețină aproximativ 600.000 de euro în numerar. De asemenea, au fost confiscate echipamente informatice și telefoane mobile ", a precizat procuratura federală de la Bruxelles. Potrivit ziarului Le Soir, banii au fost găsiţi la domiciliul lui Pier-Antonio Panzeri.

Cine este Eva Kaili

În vârstă de 44 de ani, grecoaica Eva Kaili a renunţat la cariera de prezentatoare de știri pentru o ascensiune politică rapidă. În 2007, a câştigat un mandat de deputat pe listele socialiștilor PASOK, iar șapte ani mai târziu a fost aleasă europarlamentar de partea Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților.
De la începutul acestui an, era vicepreședintă a legislativului de la Bruxelles. La scurt timp de la arestarea ei, PASOK a anunțat excluderea eurodeputatei din rândurile sale.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Incendiu de proporții în Crimeea. Doi militari ruși au fost uciși VIDEO

Un incendiu puternic a avut loc, sâmbătă dimineață, în Crimeea, într-o clădire în care se aflau invadatorii ruși, potrivit contului de Telegram al Forțelor Armate Ucrainene.

Presa de propagandă din Rusia: Ucraina și-a anunțat disponibilitatea de a lovi teritoriile Rusiei

Kievul, în cazul unor noi lovituri împotriva Ucrainei, este gata să atace teritoriile rusești, a declarat secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Oleksiy Danilov, informează publicația de propagandă din Rusia, Ria Novosti.

Viktor Bout, traficantul de arme care a avut poza lui Putin în celula din închisoare. „M-aș oferi să lupt în Ucraina”

Traficantul de arme rus Viktor Bout (But), eliberat recent în urma unui schimb cu Washingtonul contra baschetbalistei americane Brittney Griner, şi-a exprimat sâmbătă susţinerea pentru preşedintele rus Vladimir Putin şi ofensiva rusă în Ucraina.

Recomandări
Explicația „contabilă” care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

Topul pensiilor din România după județ. Peste 1.300 de lei diferență între extreme

Pensia medie lunară a ajuns la 2.942 de lei în trimestrul al doilea din 2026, în creștere cu 0,3% față de primele trei luni ale anului, potrivit datelor INS.