Moderna vrea să crească cu 50% capacitatea flacoanelor sale de vaccin. Care este motivul

62158885

Compania americană Moderna a anunţat vineri că a cerut autorizaţie de la diferite autorităţi sanitare din întreaga lume pentru a creşte cu 50% capacitatea flacoanelor sale de vaccin împotriva COVID-19.

Această măsură ar urma să accelereze campaniile de vaccinare în curs, relatează sâmbătă AFP.

"Pentru a optimiza resursele şi oportunităţile de livrare a mai multor doze mai rapid pe fiecare piaţă, Moderna a propus să umple flacoanele sale cu până la 15 doze de vaccin, comparativ cu cele 10 de până acum", a anunţat compania.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a autorizat deja creşterea cu 40% a conţinutului flacoanelor, potrivit New York Times.

O purtătoare de cuvânt a companiei a declarat că în prezent au loc discuţii cu FDA şi cu autorităţile din diferitele ţări în care este utilizat vaccinul şi că această creştere nu ar necesita nicio modificare a ambalajului flacoanelor.

"Orice modificare ar face obiectul aprobării finale a diferitelor autorităţi de reglementare. Ar fi nevoie de aproximativ două până la trei luni pentru a pune în practică orice schimbare", a adăugat ea.

Pentru a creşte dozele, liniile de producţie ar trebui transformate, ceea ce ar dura mai puţin de zece săptămâni, adică până la sfârşitul lunii aprilie, a precizat New York Times.

"Ar reprezenta un mare pas înainte", a declarat pentru cotidian Moncef Slaoui, fost consilier şef al programului american de vaccinare în cadrul administraţiei Donald Trump.

"Cred că va avea un impact pe termen scurt", a adăugat el.

Peste 10% din populaţia americană a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, aproape jumătate cu cel de la Moderna şi puţin peste jumătate cu cel de la Pfizer.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62174145
Administraţia Biden doreşte să închidă închisoarea din Guantanamo. Ce infractori sunt închiși acolo
Preşedintele Joe Biden doreşte să închidă închisoarea din Guantanamo înaintea încheierii mandatului său, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, transmite AFP.
62174144
Nikki Haley, fosta ambasadoare SUA la ONU, consideră că Donald Trump nu va mai putea candida în 2024
Donald Trump nu va putea candida pentru un mandat în 2024, a estimat fosta ambasadoare a SUA la ONU, Nikki Haley, într-un interviu publicat vineri.
62174142
Cel puţin 19 morţi şi 34 de răniţi într-o explozie la o fabrică de artificii din sudul Indiei
Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa şi 34 au fost rănite într-o explozie produsă la o fabrică de artificii din sudul Indiei, au anunţat sâmbătă autorităţile, relatează AFP.