Mişcarea Hamas a anunţat încheierea unui armistiţiu cu Israelul

61769923

Un armistiţiu a fost încheiat pentru a pune capăt raidurilor israeliene asupra Fâşiei Gaza şi tirurilor din enclava palestiniană înspre teritoriul israelian, a informat sâmbătă un purtător de cuvânt al mişcării Hamas, Fawzi Barhoum, citat de AFP.

Medierea Egiptului a permis încheierea armistiţiului, a afirmat Fawzi Barhoum într-un comunicat. Contactat de AFP, un purtător de cuvânt militar israelian a refuzat orice comentariu, potrivit Agerpres.

Israelul a anunţat că a efectuat sâmbătă loviturile aeriene cele mai importante asupra Fâşiei Gaza de la războiul devastator din vara lui 2014, doi adolescenţi palestinieni fiind ucişi în într-unul din aceste raiduri.

Aceste lovituri au avut loc la o zi după violenţe sângeroase la graniţa dintre Israel şi Fâşia Gaza şi după o confruntare nocturnă cu mişcarea islamistă Hamas care a lansat rachete şi obuze în timp ce Israelul efectua raiduri aeriene.

Trei civili israelieni au fost răniţi sâmbătă atunci când o rachetă s-a abătut asupra casei lor, în sudul ţării. Armata a informat că peste o sută de rachete şi obuze au fost trase sâmbătă în direcţia sudului Israelului dinspre enclava palestiniană.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
61973304
Igor Dodon s-a întâlnit cu Putin, la Moscova: „I-am mulțumit pentru sprijin”
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a întâlnit sâmbătă, la Moscova, cu omologul său rus Vladimir Putin.
61973268
Cele mai cumpărate două produse în Coreea de Nord
Țigările sunt cele mai căutate produse în rândul bărbaților nord-coreeni, în această săptămână, în timp ce în preferințele femeilor sunt măștile faciale.
61973260
Alunecare de pământ la o mină de jad. Sunt cel puțin 15 morți și 45 de răniți
Cel puțin 15 persoane au murit, iar alte 45 au fost rănite, sâmbătă, în nordul statului Myanmar, în urma unor alunecări de pământ la o mină de jad din regiunea Hpakant.