Militar de culoare, amenințat cu pistoalele de polițiști și stropit cu gaz lacrimogen. Un polițist a fost concediat

62156643

Un militar de culoare a fost amenințat cu armele de polițiști și stropit cu gaz lacrimogen, după ce a fost oprit în trafic, în SUA. Unul din polițiști a fost concediat.

 După apariția imaginilor, guvernatorul statului Virginia a ordonat o anchetă.

În imaginile apărute pe social media și la TV se poate vedea vedea cum doi poliţişti îşi îndreaptă armele asupra unui militar de culoare şi îl stropesc pe faţă cu spray paralizant, relatează AFP și Agerpres.

Incidentul a avut loc 5 decembrie 2020. Militarul Caron Nazario a depus la un tribunal federal o plângere împotriva celor doi poliţişti pentru ceea ce tribunalul a decis că a fost o oprire în trafic violentă.

Nazario, afro şi latino-american, i-a acuzat pe Joe Gutierrez şi Daniel Crocker că i-au încălcat drepturile constituţionale, fiind supus unui atac, precum şi unei percheziţii şi arestări ilegale.

Imaginile îl arată pe locotenentul Caron Nazario, întrebând de mai multe ori cu ce a greşit şi declarând "asta-i o porcărie totală", în timp ce poliţiştii îi ordonă să iasă din maşină. Agenţii îl acuză că refuză să coopereze.

Nazario, care purta uniformă militară, se afla la volanul unei maşini noi ce nu avea încă plăcuţe de înmatriculare permanente atunci când poliţiştii i-au cerut să oprească, potrivit mass-media. În final, i s-a permis să plece.

Guvernatorul statului Virginia a informat într-un comunicat că îi va cere poliţiei să declanşeze "o anchetă independentă", subliniind că înregistrarea video este "degradantă şi i-a stârnit furia".

Poliţia americană este acuzată frecvent de rasism şi de violenţe.

Poliţistul Derek Chauvin este în prezent judecat după ce a fost acuzat că a ucis anul trecut un afro-american, pe nume George Floyd, la Minneapolis. Polițistul i-a ținut genunchiul pe gâtul acestuia mai bine de nouă minute, o dramă care a suscitat un val de furie împotriva rasismului în SUA.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62184251
Google este acuzată că a operat un program secret pentru a domina piața de publicitate

Google este acuzată că a operat ani la rând un program secret care a folosit date din ofertele publicitare anterioare pentru a oferi propriului său sistem de cumpărare de anunțuri.

62184245
Furtună devastatoare în Florida. Imagini cu o tornadă venind din mijlocul apelor

O furtună devastatore a lăsat prăpăd în urmă ei în mai multe orașe din statul american Florida. Iar câțiva localnici au filmat venind dinspre ocean ceea ce pare a fi o tornadă.

62184249
Autorul unei crime, prins în SUA de un șofer de camion. ”Am zis că trebuie să pun capăt urmăririi”

O urmărire ca în filme a avut loc pe o șosea din Statele Unite. Iar eroul zilei a fost un șofer de camion. El i-a ajutat pe polițiști să prindă suspectul unei crime după ce i-a tăiat calea mașinii celui urmărit provocând un accident.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.