Miliardar ceh anchetat în Germania după ce s-a filmat în timp ce conducea cu 417 km/h. ”Mulțumim lui Dumnezeu!” VIDEO

62240913

Parchetul din oraşul german Stendal, landul Saxonia-Anhalt, a deschis luni o ancheta împotriva unui miliardar ceh care s-a filmat în timp ce conducea cu viteza de 417 km/h pe o autostradă în Germania, relatează AFP.

 

În Germania, este "recomandat" să nu se depăşească viteza de 130 km/h pe autostradă. Însă miliardarul ceh Radim Passer a depăşit această limită şi s-a filmat, în cursul anului 2021, mergând cu 417 km/h la volanul unui autoturism Bugatti Chiron, în timpul zilei pe autostrada dintre Berlin şi Hanovra.

 

El a postat videoclipul pe canalul său de Youtube la jumătatea lunii ianuarie, explicând că "mulţi oameni (ne-au) cerut să distribuim imagini needitate" cu maşina sport, una dintre cele mai rapide din lume.

"Mulţumim lui Dumnezeu pentru siguranţa şi condiţiile bune care ne-au permis să atingem viteza de 417 km/h!", scrie sub videoclip Radim Passer, menţionând că "vizibilitatea a fost bună şi că maşina lui are capacităţi de frânare care, din punctul său de vedere, permit o asemenea viteză".

Anchetă pentru ”cursă individuală interzisă”

Videoclipul, vizionat de peste 9 milioane de ori pe Youtube, a atras însă atenţia autorităţilor.

Parchetul din Stendal a deschis luni o anchetă pentru cursă "individuală" interzisă, acuzaţie formulată atunci când un şofer, potrivit codului penal, "se deplasează cu o viteză neadaptată şi într-o manieră imprudentă care încalcă grav codul rutier".

Într-o ţară care nu impune o limită de viteză pe autostradă, videoclipul a atras, de asemenea, critici şi a alimentat dezbaterea asupra eventualelor limite.

Ministrul Transporturilor, liberalul Volker Wissing, a condamnat în presa germană atitudinea la volan a miliardarului şi a reamintit că absenţa limitei de viteză trebuie compensată prin faptul că vehiculul trebuie să fie constant "sub control".

Premierul landului Saxonia Inferioară, social-democratul Stephan Weil, pledează pentru stabilirea unei limite de viteză.

Autoritățile susțin o viteză maximă de 130 km/h

Există "multe motive întemeiate" pentru o astfel de măsură, a explicat el în săptămânalul Der Spiegel, menţionând siguranţa şi o mai bună protecţie a mediului.

"Deşi nu va face o mare diferenţă pe numeroase porţiuni având în vedere drumurile aglomerate şi limite de viteză deja existente, susţin o limită maximă de 130 km/h", a adăugat el.

Problema spinoasă a unei viteze limitate pe autostrăzi s-a aflat în centrul negocierilor coaliţiei în toamna anului trecut. Social-democraţii şi Verzii au susţinut o astfel de măsură, însă partenerul lor de coaliţie Partidul Liberal Democrat (FDP) s-a opus şi a avut câştig de cauză.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62240880
Francezii, despre întâlnirea dintre Macron și Putin: "Este ca și cum am da cu zarul dacă scăpăm teferi ori ba"

"Ne ducem în bârlogul lui Putin. Este ca și cum am da cu zarul dacă scăpăm teferi ori ba". Cu aceste cuvinte au rezumat surse de la Palatul Elysee întâlnirea de la Kremlin dintre președintele Emmanuel Macron și omologul lui rus.

62238437
Criza din Ucraina: Preşedintele francez speră să „amorseze o detensionare" prin discuţia cu Vladimir Putin

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat luni, în primele minute ale întrevederii sale cu liderul rus Vladimir Putin, că speră să „amorseze o detensionare" în criza dintre Rusia şi Occident cu privire la Ucraina, informează AFP.

62239555
Regatul Unit urmează să trimită 350 de militari suplimentari în Polonia, în toiul crizei ucrainene

Regatul Unit urmează să trimită 350 de militari suplimentari în Polonia, în toiul crizei ruso-occidentale în centrul căreia se află Ucraina, anunţă luni ministrul britanic al Apărării Ben Wallace, relatează AFP.

Recomandări
Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.