Mii de studenți și protestatari din peste 30 de orașe din Serbia cer alegeri anticipate și acțiuni anticorupție

62548463
Shutterstock

Mii de studenţi şi alte persoane au ieşit în stradă duminică în peste 30 de oraşe din Serbia, blocând două poduri din Belgrad, pentru a-l presa pe preşedintele Aleksandar Vucic şi a cere alegeri anticipate.

Serbia este zguduită de proteste anticorupţie conduse de studenţi de când 16 persoane au murit acum şapte luni, pe 1 noiembrie, când acoperişul unei gări s-a prăbuşit în oraşul nordic Novi Sad, un dezastru pus în mare măsură pe seama corupţiei.

La începutul acestei luni, studenţii au cerut alegeri anticipate pentru a rezolva criza.

Protestele s-au extins în toată țara, iar susținerea publică crește, în timp ce autoritățile încearcă să mențină controlul

"Vrem alegeri", au scandat studenţii din Belgrad în timp ce mărşăluiau spre poduri.

"Peste 30 de oraşe din Serbia s-au oprit astăzi pentru a transmite un mesaj guvernului: situaţia actuală nu mai poate continua", a spus Nikola, student la muzică.

"Am aşteptat şase luni şi nu am obţinut nimic. Este timpul să arătăm că nu este vorba doar despre Belgrad sau despre studenţi, ci despre întreaga Serbie", a adăugat el.

În Novi Sad, unde a început mişcarea de protest, studenţii au mărşăluit spre gara unde s-a produs tragedia, îndemnând încă o dată autorităţile "să-îşi asume responsabilitatea".

Protestele au început la sfârşitul anului trecut cu cereri pentru o anchetă transparentă asupra prăbuşirii şi s-au răspândit de atunci în toată ţara.

În urmă cu o lună, manifestanţii au început să solicite alegeri anticipate, spunând că vor susţine personalităţi politice externe în care au încredere, şi nu candidaţi tradiţionali.

Pentru a ajunge la locuitorii oraşelor mici, fiefuri ale partidului de guvernământ al lui Vucic, protestatarii au petrecut săptămâni întregi traversând ţara pe jos.

Conform unui sondaj realizat în aprilie de ONG-ul CRTA, care sprijină studenţii, 59% dintre cetăţeni au susţinut protestele, un procent contestat de autorităţi.

Un nou guvern, condus de o nouă figură politică, medicul Djuro Macut, a fost aprobat de Parlament la mijlocul lunii aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62548462
Protest în tăcere la Budapesta împotriva proiectului de lege care vizează presa și ONG-urile

Mii de unguri au protestat în tăcere, duminică, la Budapesta, față de un proiect de lege care-i permite lui Viktor Orban să sancționeze presa și organizațiile nonguvernamentale (ONG) "finanțate din străinătate".

62548460
SBU: Atacul masiv asupra aerodromurilor rusești a cauzat pagube de 7 miliarde de dolari în aviația Rusiei

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) susţine că atacul masiv asupra unor aerodromuri militare din Rusia a cauzat pagube aviaţiei ruse în valoare de şapte miliarde de dolari.

62548459
Zeci de palestinieni, uciși în drum spre un centru de ajutoare. Israelul neagă acuzațiile

Cel puțin 31 de persoane au fost ucise și peste 150 au fost rănite duminică, când s-a tras asupra civililor care se deplasau către un centru de distribuire a ajutoarelor din Gaza. Israelul respinge afirmațiile.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 11 07h27m47s729
Trump se alătură lui Putin și cere ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei. Reacția demnă a opoziției de la Kiev

Președintele Donald Trump a declanșat un nou atac virulent la adresa lui Volodimir Zelenski. L-a învinuit pe liderul Ucrainei că nu depune suficiente eforturi pentru a ajunge la un acord cu Vladimir Putin. 

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.