Michel Barnier, fost comisar european și negociator pentru Brexit, a fost numit premier al Franței de către Emmanuel Macron

62088930
AFP

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit joi premier pe Michel Barnier, în vârstă de 73 de ani, un fost comisar european de rang înalt din cadrul Partidului Les Republicains (LR, dreapta).

Decizia vine după ce, în urma alegerilor legislative, în Adunarea Naţională a Franței nu s-a conturat nicio majoritate parlamentară, relatează Le Monde, potrivit News.ro.

Şeful statului franez ”s-a asigurat” ca Michel Barnier să îndeplinească condiţiile unei stabilităţi şi unităţi mai largi.

El i-a cerut ”să formeze un Guvern de unitate în slujba ţării”.

Cel mai în vârstă premier din Republica a V-a îi succede astfel la Matignon lui Gabriel Attal, în vârstă de 35 de ani, cel mai tânăr.

El urmează să încerce să formeze un guvern care să supravieţuiască unei cenzuri parlamentare, pentru a pune capăt celei mai grave crize politice din Republica a V-a.

Barnier, care l-a descris odată pe fostul prim-ministru britanic Boris Johnson drept un "buldozer", a condus negocierile UE cu Marea Britanie pentru ieșirea britanicilor din blocul comunitar între anii 2016 și 2021.

Înainte de aceasta, politicianul conservator a deținut funcții în diferite guverne franceze și a fost, de asemenea, comisar european.

Potrivit Sky News, el este un proeuropean convins și și-a petrecut cariera ca politician moderat, deși și-a înăsprit considerabil discursul în timpul tentativei sale eșuate din 2021 de a fi nominalizat de partidul său conservator pentru alegerile prezidențiale, afirmând că imigrația a scăpat de sub control.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62384210
Începe procesul lui Hunter Biden. Fiul președintelui American este acuzat de evaziune fiscală de 1,4 milioane de dolari
Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden, urmează să fie judecat începând de joi de un tribunal federal din Los Angeles într-un proces penal în care este acuzat de evaziune fiscală prin neplata unor taxe de 1,4 milioane de dolari.
62475367
Descoperire fără precedent a cercetătorilor. O proteină care influenţează longevitatea umană, identificată
Longevitatea umană reprezintă de mult timp un subiect important de cercetare la nivel mondial.
62080719
Vladimir Putin o ”susţine” pe Kamala Harris la alegerile prezidenţiale din SUA. De ce nu-l vrea pe Donald Trump
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi, la Forumul Economic de la Vladivostok, că o ”susţine” pe candidata democrată Kamala Harris, actuala vicepreşedintă a Statelor Unite, în alegerile prezidenţiale din SUA, care au loc în noiembrie.